AGF Logo    Forum AGF   Actiuni   Curs Valutar   Extern   NOU: Ghid Bursier   Bloguri: Traian Stan   Caruntu   Iancu  

TRAIAN

Investitori ! Luati numai decizii personale.

Archive for December, 2008

Un an 2009 mult mai bun

Posted by traian on 30th December 2008

Stiu ca nu voi fi de Revelion in Bucuresti si nici macar langa un calculator.

Asa ca voi profita de acest prilej pentru a transmite tuturor cititorilor acestui blog si prietenilor lor un sincer LA MULTI ANI si sa traim cu speranta vie ca ne vom reintalni in anul ce va veni cu o mai mare incredere in fortele noastre, cu mult mai multe bucurii pe care singuri ni le vom oferi si desigur cu sanatate pentru a profita din plin de prinosul implinirilor noastre, care trebuie sa fie pe masura asteptarilor si dorintelor inca neexprimate in totalitate.

UN AN 2009 mai luminos si plin de intelepciune in luarea deciziilor ce vor oferi acel spor pe care ni-l dorim cu totii.

Inca odata LA MULTI ANI tuturor :)

Posted in Legatura cu investitorii | 3 Comments »

Alegerea unui broker

Posted by traian on 30th December 2008

Pare ciudat acest titlu, NU ?
Si totusi pentru cineva care de abia acum sau in anul 2009 se va gandi sa investeasca va fi o tema foarte interesanta. Asa ca, in acest context vom privi si noi lucrurile. Multe preturi sunt foarte subevaluate si sunt convins ca momentul unei intoarceri va veni, iar atunci nu este timp de documentare ci de actiune. Tu, investitorule viitor incepator ti-ai fixat o strategie de pe acum, esti pregatit pentru acel moment. Esti suficient de documentat ?

Categorii de relatii broker-investitor

Iata si subiectul nostru : un investitor novice, care nu are habar de bursa, insa a auzit ca acest domeniu, daca il stapanesti cat de cat bine, iti poate oferi satisfactii din mai multe puncte de vedere (atentie, privim bursa pe ansamblu si nu ne vom restrange doar la cea autohtona, aflata acum intr-un con de umbra).

Putem spune chiar ca avem o industrie a brokerajului si care intr-adevar are ce oferi clientilor sai.
In acest caz un investitor novice sau cu o experienta redusa poate alege doar un profesionist in controlul banilor sai, care va crea desigur un plan de investitii cu sau fara participarea activa a acestuia. Eu unul as opta pentru inceput pentru varianta a doua, adica cu participarea investitorului.

Din pacate cei mai multi investitori aventurieri pe bursa opteaza pentru servicii full din partea brokerului, care nu intotdeauna va plasa in folosul tau capitalul de care dispune in mod discretionar (no offence pentru cei in cauza).

Exista nu numai suspiciunea, dar si reflectarea obiectiva, ca o parte dintre acestia urmaresc sa faca overtrading bazandu-se mai mult pe comisioanele obligatorii ce vor fi mai putin in folosul investitorului, care se va vedea pagubit cu contravaloarea acestora in detrimentul profitului obtinut. Totusi nu putem generaliza acest aspect pentru orice relatie broker-investitor si orice piata.

Exista si o alta categorie a brokerilor, care iti pun la dispozitie experienta lor pentru a te ghida in alegerile tale - acestia sunt cei care te asista (modul asistat).

In ambele cazuri, ceea ce conteaza cel mai mult este INCREDEREA.
In alta ordine de idei modul in care un investitor doreste sa colaboreze cu un broker este conditionat de timpul sau liber sau cat doreste acesta sa aloce din timpul sau pentru acest gen de activitate.

O categorie aparte si care se afla la opusul celorlalte doua categorii de investitori este categoria investitorilor individuali, care se potriveste exact cu categoria investitorilor online si care necesita in primul rand ceva pricepere investitionala, mai mult curaj, mai multa incredere si alocarea unui timp constant pentru pregatire, documentare, analiza si luarea deciziilor.

Acestia vor avea ca baza de instruire mai multe resurse existente pe website-uri, carti, newsletter, seminarii. Fiecare din cele trei categorii prezinta atat avantaje cat si dezavantaje, insa ceea ce conteaza foarte mult este alegerea personala, pe care o va face viitorul investitor.

Conditiile ce trebuiesc indeplinite de firma de brokeraj online :
Investitorul online trebuie sa stie si sa aiba acces la :
- Cercetare in domeniul analizei bursiere
- Stiri online
- Cotatii reale
- Grafice si tabele
- Unelte pentru comparatia investitiei
- Diferite procedee de calcul pentru estimarea castigului sau a unor posibile scenarii
- Structura comisioanelor si taxelor (dupa marimea contului sau a numarului de tranzactii) incluzand numarul sigur de tranzactii libere lunare (unde este cazul)
- Programe virtuale de tranzactionare
- Implicatiile taxelor pentru diferitele strategii de investitii
- Asistenta clientului
- Monitorizarea portofoliului
- Unelte de protectie.

Avantaj - dezavantaj tranzactii online
Avantajul este resursa puternica de documentare de care beneficiaza/trebuie sa beneficieze investitorul online
Dezavantajul este timpul si controlul actiunii. Plasarea ordinului nu este instantanee si aceasta se face aleatoriu, la dispozitia intermediarului/market makerului.

Softul dedicat pus la dispozitia investitorului online
Este o varianta imbunatatita a investitiei online care ofera accesul aproape instantaneu la piata. Cel mai mult conteaza platforma de tranzactionare pusa la dispozitie de firma de brokeraj, in fapt aceasta fiind un soft. De regula softul costa intre 100-300$, la care se adauga un comision in functie de volumul tranzactiei.

Criterii de selectionare a firmei de brokeraj pentru tranzactii online

In contextul de mai sus vom avea cateva criterii mai importante :
1. taxele aditionale pentru transferuri de capital, inchiderea contului, pastrarea unui echilibru al contului
2. Care este minimul necesar pentru deschiderea unui cont ?
3. Care este dobanda imprumutului (marginea) si care este rata limita ?
4. Serviciul clientului : Cat de mult trebuie sa astepti la solicitari ?
5. Cat de usor este sa navighezi ? Cat de rapid ?
6. Disponibilitati in operatiuni bancare sau de cont
7. Daca ofera si alte instrumente sau investitii aditionale (IPO, obligatiuni, optiuni, actiuni straine).
8. Se pot achizitiona unitati la fonduri mutuale ?
9. Daca sistemul de tranz se intrerupe cat de repede poti sa-ti plasezi ordinul ?
10. Accesul la uneltele portofoliului;
11. Ce alte servicii ofera si ce comisioane suplimentare se percep ?
12. Ce unelte specifice si educationale sunt disponibile pentru traderi activi ?

Bineinteles ca sunt mult mai multe intrebari de pus si la care trebuie sa fie un raspuns potrivit. In functie de raspunsurile primite se va alege firma de brokeraj pentru tranzactii online.

Am selectat doar cateva mai cunoscute in lume care sunt prezentate pe un site de specialitate - Broker Adviser :

AB Watley Direct; Banc of America Investment Services; Charles Schwab Co; Direct Acces Elite; E Trade Financial; Fidelity Investments; Firstrade Securities Inc.; Interactive Brokers; Scottrade; TD Ameritrade; TradeKing; Trade Station Securities; Wall Street*E.

Dintre acestea Barron’s face un clasament in fiecare an pentru primele 10 firme de brokeraj. Daca ne vom referi la anul 2006 vom observa ca firma de brokeraj Firstrade Securities Inc a primit de mai multe ori premiul intai pentru cele mai multe din cele 8 categorii de selectie.

Ranked in eight different categories including trade technology, range of offerings, customer service and costs, Firstrade received high ratings, continuing its ongoing high accolades in the online brokerage industry

Firmele de brokeraj din Romania
Aici povestea este putin mai complexa pentru cele, deocamdata 79 firme de brokeraj. Daca ne referim doar la firmele bune din cele 22 care ofera si servicii online atunci pe acestea le putem numara doar pe degetele de la o mana. Asa ca cine doreste le poate doar accesa fara a putea face un clasament al lor. In fapt nimeni nu a facut un asemenea clasament mai complex care sa includa si criteriile de mai sus.

Cei care il fac totusi se rezuma doar la volumul tranzactiilor. Pentru mine acestea sunt mai putin relevante cand este vorba de servicii pentru investitori online, de platforme de tranzactionare, comisioane, servicii rapide, acces la metode educationale, acces la cotatii piete straine, rutari, furnizare API, gestionare cont online etc.

Nu vroiam s-o spun, insa trebuie sa fim obiectivi si sa recunoastem ca firmele noastre autohtone de brokeraj au mari lipsuri cand vorbim de servicii de diferite categorii si mai ales profesioniste. Daca la acestea mai adaugam un operator de piata slab (am citat BVB) si un supraveghetor care permite accesul altor firme straine “pe din dos” cu comisioane de mai mare rasul/plansul atunci soarta unui investitor online din Ro, care doreste acces si pe pietele straine este pecetluita.

In cele din urma nu ne ramane decat sa apelam direct la firmele straine alegand la inceput un risc mai mic si documentandu-ne fff BINE sau dumnezeieste despre acea firma cu tot ceea ce reprezinta ea. Poate sunt prea exigent si ar exista si firme corespunzatoare in Ro. Eu unul nu le-am gasit. Daca voi stiti de una singura care sa corespunda criteriilor de mai sus eu unul astept o prezentare a ei.

Nu trebuie uitat ca bursa din Ro a avut ocazia dupa 2007 sa poata intra pe poarta din fata in UE si in domeniul pietei de capital fiind curtata de mai multe burse din regiune de prestigiu. Insa, asa cum se intampla interesele meschine individuale au primat si iata-ne acolo unde suntem acum, la coada clasamentului burselor. In acest caz nu merita sa ne mai plangem soarta. Mea culpa.

Posted in Cum devenim investitori pe bursa? | 5 Comments »

Barometrul monedei dolar USA - indicele USDX

Posted by traian on 29th December 2008

Valoarea dolarului din US este foarte importanta atat pentru exportatori cat si pentru importatori, dar mai ales pentru investitorii straini. In acelasi timp trebuie sa nu uitam ca majoritatea marfurilor sunt tranzactionate in moneda USD (aur, titei, porumb, soia, otel, aluminiu etc.).

Caracteristicile indicelui USDX
De aceea vom fi curiosi sa stim 24h din 24h rata medie de schimb a dolarului nu fata de o singura valuta ci fata de celelalte valute mai importante din lume. In acest caz ne vom referi la indicele US dolar (USDX) care este calculat continuu de Reuters folosind cotele de paritate valutara de la 500 banci din toata lumea.

Acest indice este un barometru fiind diseminat (difuzat) de NYBOT la toate serviciile pietelor de capital importante din lume si foloseste valoarea dolarului fata de alte 6 valute : euro, yenul japonez, dolarul canadian, lira sterlina, coroana suedeza, francul elvetian.

Fiind un indice agregat, avantajul lui este ca riscul este diminuat in cazul in care una dintre valute sufera o influenta majora, pe moment, ceea ce nu se poate realiza usor in cazul perechii valutare respective.

Pentru valorile reale ale acestui indice trebuie accesat acest link.

Istoria si graficul indicelui USDX
Existenta lui incepe in luna martie a anului 1973 cu valoarea relativa de 100. De ce neaparat anul 1973 ? Pai, uitandu-ne in istoria tarilor puternice vom observa ca acestea au fost de acord ca in anul 1973 sa fie evaluate propriile valute in compartie cu celelalte valute, am putea spune deci ca atunci paritatea valutara s-a oficializat (vezi teoria pietei libere fata de regimul ratei rigide care a dainuit 25 de ani. Smithonian vs Bretton Woods).

Volatilitatea acestui indice este reprezentata istoric prin valori maxime de 160 si minime de 70.
Valoarea unui contract USDX este de 1000$ din valoarea indicelui. Asa ca la valoarea actuala de 81,245 cu scadenta la martie 2009, valoarea unui contract va fi de 81.245$.

Greutatile celor 6 valute in cosul valutar difera astfel : euro/0,576; yen japonez/0,136; lira sterlina/0,119; dolarul canadian/0,091; coroana suedeza/0,042; francul elvetian/0,036.
Se observa ca moneda euro are ponderea cea mai mare in valoarea indicelui USDX : 57,6%

Desigur ca indicele poate fi regasit pe piata futures sau option, iar valorile acestuia sunt evaluate in analizele specialistilor si analistilor pietei Forex, mai ales cand este vorba de tranzactii swing sau pe pozitii.

Am putea chiar spune ca indicele USDX este o “copie” mai mica a indicelui DJIA de pe piata spot fata de care multe burse straine se orienteaza.

ATENTIE HEDGERI la USDX futures
Odata cu introducerea indicelui pe piata futures in anul 1985 acesta a ramas cea mai buna contraparte la cea mai specializata pereche valutara introdusa din anul 1994 si pana in prezent. Exista si o legatura intre pretul USDX de pe futures si rata dobanzii din SUA fata de ratele dobanzilor internationale.

De ex. daca rata dobanzii in SUA este mai mare decat cele internationale atunci contactul USDX futures se tranzactioneaza cu un discount fata de indicele USDX al pietei spot.
La fel daca rata dobanzii este mai mica (ca cea de acum fluctuanta de 0-0.25%) atunci USDX futures se va tranzactiona cu o PRIMA fata de USDX spot.

In acest caz amatorii de HEDGING pot fi foarte interesati de aceste evolutii si corelatii putandu-le aduce importante profituri (numai ca atentie la schimbarile de politici monetare ale participantelor la cosul valutar - ratele dobanzilor vezi BCE in special).

Pentru o analiza simpla tehnica vom lua un grafic zilnic al acestui indice de pe piata NYBOT.

usdx-29-dec.JPG

Comentarii grafic
Daca ne rezumam numai la graficul zilnic din ultimii 3 ani vom observa o volatilitate importanta a acestui indice atat trimestriala, lunara dar si saptamanala fiind convenabil mai mult pentru strategii de tranzactionare pe pozitii de ambele parti (sideway).

Modelul prezentat pe grafic este un V cu mai multe bottomuri in perioada aprilie - august 2008 cand indicele a oscilat intr-un canal de consolidare cuprins intre nivelul minim de 71 si maxim de 74 ceea ce inseamna o depreciere de peste 25% a dolarului fata de celelalte valute straine luand ca punct de referinta anul infiintarii 1973 sau de numai 6% fata de inceputul anului 2008.

Interesanta este ascensiunea monedei USD dupa acest minim care a reusit sa atinga un top la 88,5 puncte dupa numai 4 luni ceea ce inseamna o crestere de peste 16 puncte depasind astfel nivelul atins acum mai bine de 3 ani de zile. La fel putem remarca si corectia negativa realizata foarte agresiv in ultima luna a anului 2008 si care se pare ca isi va continua coborarea in lipsa unor vesti pozitive.

Avand in vedere conjunctura actuala putem estima pe termen scurt un prim prag de suport, nivelul de 78, iar urmatorul - ceva mai solid - in zona lui 74, insa nu departe de minimul ultimelor 12 luni, adica de 70,7 atins in data de 17.03.2008.

Concluzia de mai sus este sprijinita si de evolutia indicelui USDX pe piata futures NYBOT unde pentru primele termene de scadenta din martie, iunie si septembrie 2009 valorile indica in acest moment o scadere generala, adica : -0,54% (DX.H09.E); -0,33% (DX.M09.E); -0,34% (DX.U09.E).

Interpretarea stirilor de astazi
- scaderea nivelului dolarului ca urmare a problemelor pe care le-ar cauza accentuarea conflictelor dintre Israel si Palestina cu influente asupra pretului si furnizarii titeiului al carui mare consumator este SUA pe fondul faptului ca pretului petrolului a urcat usor/timid insotit fiind si de pretul aurului.

- valuta contraparte a francului elvetian a urcat semnificativ pe piata de pe Wall Street, mai ales in ultima parte a anului, in ciuda faptului ca se asteapta ca economia Elvetiei sa se contracte in urmatoarele luni (si nu ar fi singura tara).

- totusi Europa pare, cel putin in conditiile actuale (sau poate ma insel eu) mai bine situata fata de economia din SUA sau Japonia, cu atat mai mult cu cat Franta a raportat o mica crestere la PIB evitand recesiunea tehnica, asa cum nu s-a intamplat la celelalte tari din zona zero.

STRATEGII FOLOSITE:
Vom alege una dintre strategii foarte mult folosita la indicele USDX si contractele futures USDX si anume - SPREAD STRATEGY.

Sa spunem ca traderul nostru observa in piata urmatoarele rate:
SPOT USDX 80.52
Sep 2009 USDX futures 80.87
Dec 2009 USDX futures 81.43
Mar 2009 USDX futures 81.98

Acesta va alege realizarea unui premiu pentru contracte futures mai lungi ca scadenta dar apropiate ca date asa ca el va stabili un SHORT Sep - Dec SPREAD prin vanzarea unui contract Dec USDX futures si simultan cumpararea altui contract Sep USDX futures.
Acest premiu este evaluat la 81.43 - 80.87 = 0,56 USDX puncte sau 0,56 * 1000$ = 560$.

Presupunem ca peste o luna diferenta dintre ratele dobanzilor tarilor implicate si cea din SUA se va micsora si atunci traderul nostru va observa ca valorile vor fi :
USDX spot 82.32
Sep 2009 USDX futures 82.40
Dec 2009 USDX futures 82.65
Mar 2009 USDX futures 82.91

In acest caz diferenta este mai mica si anume la 82.65 - 82. 40 = 0.25 USDX puncte, adica multiplicat va fi doar 250$.

Putem alege si alte strategii cum ar fi LONG SPREAD sau ATBITRAJ intre contractele USDX futures si una din perechile valutare continute in indice.

CONCLUZIA FINALA:
Ca este piata spot, futures sau FX, in conditiile in care avem o volatilitate mare este indicat sa alegem pentru portofoliu un indice care prezinta o diminuare a riscului fata de celelalte instrumente tranzactionate, pe care acestea le includ in structura proprie.

Totodata avand in vedere noua orientare spre FX am introdus in josul paginii principale un link direct catre ALERTA PIATA VALUTARA , pe care o pot realiza mai ales cei interesati de FOREX.

Posted in FOREX | 2 Comments »

Predictiile anului 2009

Posted by traian on 29th December 2008

Am urmarit deja predictiile anului 2009 facute de unii specialisti ai bursei, am constatat si punctul de vedere al autorului blogului (este unul personal, de analiza).

Asa ca, este momentul sa vedem ceea ce predictioneaza alti specialisti, de aceasta data despre cum a fost anul 2008 si cum va fi urmatorul an 2009.

In acest context am selectat cateva pareri exprimate la CNBC in aceste zile.

Le puteti urmari atent si desigur le puteti comenta pe acest blog sau oriunde. Importanta este parerea personala pe care o veti avea referitor la anul 2008 si 2009. Aceasta este zestrea cu care veti intra in noul an si de ea va depinde si decizia pe care o veti lua.

Avand in vedere ca unii cititori nu sunt foarte bine familiarizati cu lb. engleza le voi inlesni aceasta cunoastere in randurile de mai jos.

Pentru inceput sa vedem ceea ce a predictionat Warren Buffett anul trecut despre anul 2008:
1. Recesiunea nu poate fi evitata la nesfarsit si somajul va creste si in anul 2008. Anul 2008 va fi anul recesiunii in SUA. Este in natura capitalismului ca acesta sa aiba recesiuni (dupa cate de observa acest lucru s-a adeverit).

2. Ca vom supravietui asa cum am supravietuit si la vechile recesiuni. In ciuda marilor evenimente negative cu Marea depresiune din 1929, cu al doilea razboi mondial, cu razboiul rece economia SUA a reusit sa revina pe crestere.

3. Recesiunea va crea oportunitati. Preturile vor fi foarte ieftine pentru o buna investitie pe termen mai lung (vezi anul 1974).

4. Nu toate actiunile vor fi ieftine. Un investitor de succes va astepta actiunea potrivita si aceasta nu se intampla in fiecare zi. Nu este bine sa asculti strigatul “multimii” “Balanseaza, loveste, balanseaza!”

5. Si strigatul “multimii” poate face greseli (nu toate sfaturile analistilor sunt bune). Aici el da exemplul mentorului sau Benjamin Graham : Daca altii sunt de acord cu tine nu inseamna ca ai dreptate sau ai gresit. Poti avea dreptate numai daca interpretarile si ratiunea ta sunt corecte - acesta este singurul lucru care iti da certitudine si nu trebuie sa te ingrijorezi de orice altceva

6. Investitorii vor gresi crezand ca scaderea preturilor este rea. Trebuie sa gandim ca vom cumpara actiunile mai ieftin astazi comparativ cu preturile anterioare si acest lucru nu poate fi decat ceva bun. Orice vei cumpara in perspectiva vei dori sa fie mai ieftin.

7. Vremurile bune vor imboldi la decizii proaste. El compara multimea care cumpara mult cand preturile sunt mari cu cazul Cinderelei de la bal. Adica ei cred ca vor parasi scena/piata inainte de caderea noptii si vor putea vinde mai sus profitand de situatie ca inainte. Total gresit - este ca si cum daca pana acum am speculat la unele actiuni voi putea face acelasi lucru in continuare in aceleasi conditii.

8. Investitorii vor mai “dansa” si la alta petrecere frenetica urmata de o alta situatie grava. Adica ceea ce noi vom invata de la istorie este ca multimea nu va invata de la istorie. Deci greselile se vor repeta chiar daca acestea sunt deja cunoscute.

Se pare ca toate cele 8 puncte s-au adeverit, iar anul 2008 va fi un an adaugat la istoria omenirii, iar pietele intr-un tarziu isi vor reveni, nu inainte de se manifesta in stilul ciclic caracteristic.

Posted in Predictii bursiere | No Comments »

Cursuri free - Planul de investitii

Posted by traian on 27th December 2008

Am observat ca regula principala pentru ca orice investitie sa reuseasca este existenta unui plan, si nu al oricarui plan ci al unuia de investitii serios.

Ce este planul de investitii?

Daca ar fi sa-l citam pe Joe DiNapoli din cartea “Trading with DiNapoli Levels” ar trebui sa spunem ca un plan de investitii este un set de reguli care guverneaza toata investitia. Aceste reguli pot fi definite ca doua moduri de abordare a investitiei : una cu o judecata flexibila si alta mai rigida, cu mai putina judecata.

Prima modalitate ar trebui sa contina atatea reguli cate sunt posibile astfel incat investitorul sa stie cu o anumita acuratete cand investeste BINE (fara a face greseli) si a doua cand nu stie acest lucru.

Tot el spunea ca planul sau de investitii cuprinde cunostinte si implementari pentru :
1. controlul propriu al banilor
2. mecanismele pietei
3. analizele trendului si directiei acestuia (oscilatori si indicatori tehnici)
4. evaluarea supravanzarii/supracumpararii
5. tehnicile de intrare in piata
6. tehnicile de iesire din piata

Despre controlul banilor am vorbit la cursurile free anterioare, asa ca suntem familiarizati cel putin teoretic. Practic, depinde de fiecare s-o faca cat mai bine.
Despre celelalte elemente vom vorbi in anul 2009. Asa ca ne vom opri astazi doar la mecanismele bursiere.

2. Mecanismele pietei de capital - sa zicem BVB
Putina istorie nu strica.
Pentru inceput voi caracteriza piata noastra de capital.
Mecanismele ei au fost cristalizate in 1990. Prima lege a pieţei a fost Legea 52 din anul 1994 cand s-a infiintat CNVM. BVB a fost reinfiintata in 1995 dupa 50 de ani. In 1996 a fost infiintata a doua piata - Rasdaq dupa modelul american Nasdaq.

In 1997 avem deja piata de derivate de la Sibiu, iar in 2000 avem si primele obligatiuni. Anul 2005 aduce si primele drepturi de preferinta aferente MCS. Tot in acelasi an avem transferul bursei Rasdaq pe platforma BVB, fara a se realiza reglementarea acesteia.

Daca ne referim la emitentii BVB vom observa ca in anul 1999 am avut un maxim de 127 firme pentru ca in anul 2008 sa ramanem la doar 68 cu toate IPO-urile ulterioare. Nici preturile actiunilor nu au evoluat de la inceput favorabil acestea scazand pana in 1998 pentru ca ulterior sa vedem o ascensiune a acestora timp de mai multi ani.

Situatia actuala cred ca este foarte bine cunoscuta. Vom adauga desigur tranzactionarea titlurilor de stat reusita de abia in 2008

Mai multe date despre mecanismele bursiere romanesti se pot gasi la BVB - Ghidul investitorului la bursa. Mecanismele de tranzactionare prezentate de piata de la Sibiu difera de cele de la BVB.

Tranzactionarea virtuala

Asa ca va trebui sa ne familiarizam cat mai bine tranzactionand virtual pe ambele piete si sa observam ce greseli facem pentru a le evita pe parcurs. Acest exercitiu are rolul de a ne reda increderea in propriile forte si interpretari, precum si pentru a ne obisnui cu descoperirea acelor oportunitati de care suntem siguri in aplicarea regulilor stabilite.

O regula importanta este ca nu vom tranzactiona atunci cand nu suntem siguri de trend sau de aplicarea ordinului de cumparare/vanzare ori a stop lossului si ca vom astepta acele momente cand stapanim aceste reguli simple.

Iata ce spunea W.D. Gann in noiembrie 1935 despre tranzactionarea virtuala si inchiderea tranzactiei intr-un articol denumit “What you must know before you start trading“:

gann-sfaturi-28-dec.JPG

IN LOC DE CONCLUZIE:
Sunt multe reguli care fac parte din categoriile de mai sus si care reflecta caracteristicile unui plan de investitii. Sunt convins ca daca veti fi atenti la activitatea voastra din piata le veti putea identifica si singuri (numai daca vreti asa ceva).

Eu am selectat doar trei si acestea sunt evidentiate si explicitate foarte bine tot de acelasi W.D.Gann, ale carui analize si studii au fost, sunt si vor fi prezente in viata oricarui investitor (ca vrea sau nu vrea acest lucru).

Iata-le, asa cum sunt prezentate in cartea sa “Truth of the Stock Tape“:
1. Mergi cu trendul si nu impotriva lui. Exista timp atat pentru a cumpara cat si pentru a vinde.
2. Paraseste actiunea/actiunile care-ti aduc pierderi. Alege acele actiuni care-ti convin, care sunt in favoarea ta.
3. Trebuie sa sti cand sa parasesti piata. Determina cand trendul tau se schimba de fiecare data. Atat cu prima ocazie cat si in alte dati.

Fiecare dintre investitorii de succes au propriile reguli, chiar daca multe dintre acestea sunt comune. Difera interpretarea acestora si mai ales modul lor de implementare.

Fara a da o conotatie anume as vrea sa aduc in atentie urmatorul fapt : viata unui om lucreaza in cicluri asa cum ne inchipuim ca fac si actiunile. Asa ca omul isi va atinge maximul si nu va sti cand va fi acesta. Timpul de facut bani multi ajunge la un final si acesta ar trebui sa pastreze ceea ce a acumulat si nu sa incerce de a face mai mult.
Asa ca cea mai importanta REGULA pentru orice om, mai ales investitor este “SA STIE CAND FACE EXITUL”.
Dupa ce un om a facut bani, el trebuie sa stie cand sunt destui, apoi sa se opreasca si sa pastreze ceea ce a obtinut.

Posted in CURSURI FREE pentru incepatori | 3 Comments »