TRAIAN

Investitori ! Luati numai decizii personale.

Archive for November 7th, 2009

7 adevaruri pentru o crestere relativa

Posted by traian on 7th November 2009

Am vazut ce rol are informatia si cat de mult conteaza interpretarea ei la formarea perceptiei corecte a investitorilor unei piete de capital. La randul ei aceasta creaza asteptari (de multe ori asimilate cu speranta) ce determina miscarea preturilor din piata pe o anumita perioada de timp pana apar alte informatii si tot asa.

Nici nu incape indoiala ca ACUM in piata vom gasi atat pesimistii, care vad mai mult influenta/efectul negativ al ultimilor date/raportari, dar si optimistii, care pe baza informatiilor recent primite vad mai mult influenta pozitiva a acestora.

Nu ca ar conta parerea mea/perceptia mea despre efectul acestor date comunicate recent in piata, insa voi incerca sa prezint un punct de vedere cat mai obiectiv asupra situatiei de moment a buselor straine, in special a celei americane si sa dau o interpretare/perceptie personala a acestora, care se poate uni cu perceptia generala din piata.

Pe termen foarte scurt (1-3 saptamani) si relativ scurt (4 - 6 saptamani) parerea mea este ca sunt mai multe conditii ca piata sa-si continue cresterea, cu un volum relativ si ponderat, iar motivele/argumentele care imi sprijina aceasta estimare sunt in numar de 7.

ADEVARUL 1.
In aceste momente, este clar ca in domeniul afacerilor s-a produs o revenire.

Remarca este sustinuta de faptul ca S&P 500 - indicele bursier american cel mai reprezentativ a facut un rebound adevarat la 50% Fibonacci dupa un urcus din 9 martie, intoarcere marcata dupa doua trimestre de depasire a estimarilor castigurilor la cel putin 70% din cele 500 corporatii americane mai importante (adica lumea principala a afacerilor din SUA).

Exista si argumente contra deoarece unii spun ca in al treilea trimestru, cresterile corporatiilor americane vazute prin prisma indicelui S&P 500 nu au mai fost asa de numeroase peste estimari ca in trimestrul I si II din acest an, ba chiar unele sectoare au avut pierderi, iar sectorul bancar inca nu este complet refacut.

Totusi privind dinamica ultimilor 9 luni situatia este pozitiva din mai multe puncte de vedere, iar o mica corectie era asteptata de toata lumea, inclusiv de optimisti. Asa ca si acest aspect este obiectiv.

Si acum sa vedem perceptia generala a pietei (adica cea obiectiva). Istoricul bursei americane scoate in relief un aspect important mai ales in cazul unei evolutii majore bear si apoi a unei reveniri (un rally puternic), care de regula se realizeaza in zona 50% Fibonacci (asa ceva s-a intamplat si acum).

Acesta este un prim aspect OBIECTIV, care da incredere optimistilor si slabeste pesimismul celorlalti.

Al doilea element de OBIECTIVITATE este cel legat de transparenta, dar si de rezultatele efortului financiar depus de administratia Obama pentru stoparea unui DECLIN economic, care a fost cel mai mare dupa cel de la Marea Depresiune din 1929-1933.

Aceasta interpretare deschisa din partea autoritatilor ca economia isi va reveni mai greu este termenul OBIECTIV de comparatie fata de rezultatele mai mult decat acceptabile comunicate in cele trei trimestre de firmele americane. Alta era situatia/perceptia daca am fi vazut numai induceri in eroare privind revenirea economiei SUA si acestea nu s-ar fi simtit inca.

Asa ca dupa 10 luni de la inceputul nu tocmai bun al anului 2009 investitorul american este increzator ca afacerile, in general, incep REAL sa se miste, chiar daca nu in toate sectoarele, lucru de altfel imposibil in conditiile date.

ADEVARUL 2
Regasim fonduri tot mai multe in pietele cu riscuri, cum ar fi cele pe actiuni.

Acest aspect este mai mult decat vizibil, prin natura evolutiei preturilor majoritatii actiunilor si a volumelor de tranzactionare. De exemplu statistica spune ca ultima saptamana din august a marcat un volum de peste 5 mld. dolari tranzactionare la portofoliul S&P 500, care a fost al treilea ca marime din acest an.

Afluenta unei cantitati mai mari de capital/fonduri direct in piata de actiuni semnifica o incredere mai mare a investitorilor in pietele cu riscuri, de la care se asteapta noi cresteri. Avem iata inca un fapt obiectiv relevat chiar de piata insasi si care nu prezinta indoieli.

ADEVARUL 3
Sectorul productiv are crestere si ea este determinata si de extensia consumului.

N-o spun eu ci FED, dar si raportarile recente
“Manufacturing is expanding, and rising stock prices and real-estate values boosted household wealth by $2 trillion in the second quarter, the Fed said last week. Gains in household wealth helped support a 2.7% increase in retail sales last month, the most in three years”
Acestea sunt parerile optimistilor, dar usor impartasite si de pesimisti.

Ceea ce spun in plus pesimisti este prezentat in graficul de mai jos si se refera la economia de baza din SUA reflectata prin evolutia indicelui S&P 500 si a indicatorilor acestuia.

Graficul castigurilor si P/E la S&P 500

sp500-price-and-earnings-1950-now.jpg

La calculul P/E exista doua metode : una folosita de Standard and Poor’s, cea bazata pe luna anterioara raportata ca o medie a ultimilor 12 luni si asa precum se vede la sfarsitul lunii august aceasta este de 129. A doua formula folosita de Robert Schiller are in vedere o medie a castigurilor din ultimii 10 ani si valoarea indicatorului este de 18.

Desigur ca ne punem intrebarea daca in primul caz pretul S&P 500 este supraevaluat sau daca in varianta 2 este mai aproape de realitate.

Adevarul este ca si una si cealalta sunt valabile si nu exista consens, adica o varianta de mijloc. Depinde mult din ce punct de vedere privesti lucrurile. Pe TS (adica cateva luni) se pare ca indicele este chiar supraevaluat, insa sa nu uitam ca marii investitori (SMART MONEY) privesc lucrurile in perspectiva, adica pe TL si in acest caz vor lua in considerare mai mult calculul lui Roberr Schiller pentru o medie de 10 ani, adica un P/E de 18.

Asa ca experienta investitionala ne-a invatat sa acceptam si partea plina dintr-un adevar, dar si pe cea goala. Din estimarile de mai sus rezulta ca investitorii au incredere in evolutia bursei pe termen mediu si lung cu toate ca pe TS se asteapta la o ajustare a preturilor in cazul in care performantele corporatiilor vor fi mai slabe decat media ultimilor ani.

Din acest punct de vedere PERCEPTIA bursei este ca pe ansamblu nu exista inca TEMERI in aceasta privinta, iar corectiile ce vor veni vor impinge ulterior topurile si mai sus, ceea ce inseamna ca partea plina este mai vizibila si strong in acest moment.

ADEVARUL 4
Numarul locurilor de munca pierdute din ce in ce mai mic
Nimeni nu spune ca SOMAJUL nu este o problema si ca din cauza cresterii ratei acestuia (iata in Octombrie SUA a ajuns la 10.2%) revenirea economiei se va face mult mai greu, insa nu trebuie sa neglijam faptul ca numarul acestora este tot mai redus, iar influenta acestuia este tot mai redusa in perceptia generala.

Numarul mediu al locurilor de munca reduse pentru ultimile 4 saptamani a fost de 512.000 sub estimarile de 523.000, dar si fata de nivelul anterior de 530.000 imbunatatind media ultimilor 4 saptamani la 523.750 sub nivelul mediu anterior de 526.250.

“Initial jobless claims are clearly on the decline, down 20,000 in the Oct. 31 week to 512,000 (prior week revised 2,000 higher to 532,000). The four-week average is down for the ninth straight week, 3,000 lower at 523,750 for a 25,000 decrease from late September. Continuing claims are also declining but here the change is likely a negative, due largely to the expiration of benefits”

Indiferent cum am dori noi sa percepem acest lucru iata ca bursa americana a perceput-o altfel, adica ca un SEMN POZITIV, fie si relativ, deoarece indicii de pe Wall Street au inchis vineri usor pe plus, iar PRESA, cea care facea mult caz din asa ceva, a fost mult mai temperata in estimari. Oare de ce aceasta atitudine cand noi stim ca somajul nu va fi vindecat usor fara a fi create noi locuri de munca ?

Dupa opinia mea, americanul obisnuit, inclusiv investitorul de actiuni, s-a cam saturat sa vada in jurul lui numai pericole si se agata acum de orice STIRE pozitiva privind somajul acordandu-i acesteia o mai mare robustete decat in realitate, care sa-i redea increderea in viitorul economiei si implicit asupra sigurantei de maine privind propria persoana.

Iata de ce “tacerea presei” in privinta somajului are un rol deosebit in acest sentiment si anume de recapatare a increderii ca ce a fost mai rau a trecut si ca lucrurile se indreapta, mai greu, iar sperantele cresc.

Un al doilea indiciu de stimulare pozitiva este datorat cresterii increderii consumatorului corelat cu o mentinere a ratei inflatiei la cote neingrijoratoare.

Vom mentine totusi o unda de indoiala ca lucrurile nu pot merge asa cum percepe acum majoritatea investitorilor si ca somajul va fi un indicator in continua ALERTA pentru investitorii activi in pietele cu riscuri.

ADEVARUL 5
Piata caselor (imobiliara) este in refacere si acest lucru se vede prin evolutia vanzarii caselor (vedeti nu am spus care case : vechi sau noi deoarece este valabil pentru ambele categorii).

Urmarind evolutia indicatorilor acestui domeniu (Case Schiller) vom observa ca in ciuda unei scaderi a volumului vanzarilor caselor vechi din luna august fata de luna iulie 2009, acesta a fost net superior (cu 3,4%) fata de volumul lunii similare din 2008.

In acelasi timp pretul caselor a crescut si el, iar veniturile fondurilor mutuale real estate au crescut cu 30% in ultimile 3 luni. Asa ca avem o noua perceptie POZITIVA fata de piata imobiliara, care determina investitorii sa fie mai activi in piata de actiuni.

ADEVARUL 6
FED a cheltuit doar 16% din banii pentru stimulente
Daca ar trebui sa dam crezare acestei statistici ar insemna ca FED are rezerve suficiente pentru a indeplini aceste stimulente si ca pe baza lor situatia se poate imbunatatii vizibil.

ADEVARUL 7
Atitudinea FED fata de evolutia actuala este una pozitiva

Acum 2 saptamani presedintele FED B. Bernanke spunea ca economia SUA si-a incheiat declinul (it’s OVER) si ca mantinerea dobanzii de referinta la cote minime este un alt SEMNAL ca tinta FED este revenirea economiei si reducerea somajului.

Pentru prima data din august 2008 FED recunoaste ca economia SUA se accelereaza, chiar daca nu in toate sectoarele, insa semnale sunt tot mai multe.

IN LOC DE FINAL voi incheia cu o concluzie generala si cateva estimari privind evolutia indicelui S&P 500 pana in decembrie 2009

CONCLUZIA GENERALA :
Sunt putini cei care pot spune ca perceptia lor este in ton cu cea genarala si acestia sunt numai castigatorii. Ceilalti sunt constienti ca este cale lunga sau foarte dificil sa o capeti si de aceea vor acorda o mai mare atentie celorlalti factori care influenteaza mersul unei burse incercand un compromis.

Dar, ca orice compromis, acesta are partile lui slabe, ne indeparteaza de realitate … el iti va reduce din acuratetea elementelor care trebuie sa determine o decizie CORECTA. De aceea scopul unui investitor serios este sa caute caile pentru a avea o perceptie cat mai obiectiva asupra informatiilor din piata.

Iata si estimarile asupra indicelui S&P 500.
- STS si RSI indica o piata bullish ceea ce inseamna ca putem vorbi de un minim pe TS si ca se apropie praguri noi de rezistenta. Primul poate fi la 1067.02, adica deasupra mediei mobile de 20 zile si va confirma ca un minim pe TS a fost deja realizat.

- al doilea prag de rezistenta va fi la maximul lunii Octombrie, adica la 1099.0

Daca evolutia sau perceptia bursei se va schimba atunci putem urmari cele doua praguri de suport imediate si anume : primul suport la 1051.44, adica la nivelul mediei mobile de 10 zile, daca stirile din piata isi vor schimba starea actuala.

- al doilea suport este la 1026.2, adica minimul din ziua de luni saptamana trecuta.

Posted in Bursa broad straina | 5 Comments »