27 Ianuarie
Posted by traian on 27th January 2010
Buna dimineatza cititori matinali,
Sa aibe China intr-adevar probleme majore ?
Este clar ca procesul de revenire a cresterii in statele puternic afectate, in primul rand din SUA se va face mult mai dificil si cu probleme daca economia Chinei va avea dificulati privind ritmul de crestere, mai ales ca spre aceasta tara s-au indreptat multe capitaluri nu numai americane, dar si multinationale pentru a sprijini iesirea din recesiunea globala.
Sa ne aducem aminte ca cresterea GDP din China de la Q3/2009 a fost de 8.9%, fata de trimestrul similar din anul 2008, iar anualizat la nivelul primelor 9 luni ale anului 2009 a fost de 7.7%.
Atunci unii analistii economici au spus ca o scadere a acestei cresteri pentru trimestrele urmatoare la 6% anualizat ar crea serioase probleme situatiei actuale, dar si viitoare, reducand sansele consolidarii iesirii din recesiunea economica globala.
Tot dupa raportarea GDP al Chinei de la trim. III din 2009 analistii estimau pentru finalul anului 2009 o crestere finala de 8%. In aceste conditii ma intreb care va fi reactia pietelor financiare daca acest GDP va fi sub estimarile economistilor. Ori, dupa opinia mea, in conditiile efectelor de mai sus, exista sanse ca acest lucru sa se intample. Va conta mult acest reper in aprecierea stadiului cresterii economiei globale.
Iata ca dupa masurile recente ale Bancii Chinei privind reducerea temporara a creditarii bancilor comerciale se incearca un ajutor pentru recapitalizarea acestora. Scopul este de a se evita un bubble al activelor din sectorul bancar, precum si un control mentinerii ratei inflatiei.
In SUA rata pretului caselor scade cu 5.4% in luna Noiembrie
Pana la cunoasterea datelor din raportul FED din aceasta saptamana aflam ca pretul caselor din SUA a ajuns in luna Noiembrie la o depreciere anuala de 5.4% . Aceasta rata este in scadere fata de luna octombrie cand a fost de -7.3%.
“The report showed that the S&P/Case-Shiller 20-City Composite Home Price Index fell at an annual rate of 5.3 percent in November compared to the 7.3 percent decrease reported for October. Economists had been expecting prices to be down by about 5.0 percent compared to a year ago.”
Diminuarea scaderii pretului caselor la acest indice demonstreaza o imbunatatire a acestui sector, care inca nu si-a revenit complet ceea ce ar putea da sperante investitorilor dedicati acestui domeniu ca in curand el se va redresa complet.
Unii analisti vad in aceasta refacere un semn ca bottomul este aproape si ca pana in vara acestui an se va observa un echilibru intre cerere si oferta in domeniul imobiliar, iar una din cauze va fi si relaxarea sistemului de creditare american.
Din cele doua stiri constatam o influenta mixta a pietelor internationale si in concluzie evolutia pietei de capital la nivel global ramane incerta.
La aceasta mai adaugam influenta rezultatelor destul de bune ale corporatiei Yahoo, realizate la Q4/2009, mai ales dupa pierderile anterioare.
“Yahoo earned $153 million, or 11 cents per share, during the final three months of 2009, rebounding from a loss of $303 million, or 22 cents per share, in the prior year.”
Dupa ce am facut o prima analiza sumara asupra factorilor externi care ne evidentiaza inca o piata mixta internationala cu usoare reveniri pozitive, dar putin concludente sa vedem cum stam si pe piata interna.
Unii presedinti ai SIFS ne transmit temerile lor
Se pare ca domnul Fercala presedintele de la SIF3 incearca sa ne transmita parerile lui privind o situatie nu tocmai placuta asupra viitoarelor profituri din acest an determinate de posibile corectii la o parte din companiile cu probleme din portofoliu.
“Unul din riscuri ar fi ca SIF-urile să nu aibă suficiente resurse la dispoziţie ca să poată să valorifice toate oportunităţile pe care piaţă ar putea să le pună la dispoziţie. Al doilea, de care mie îmi este mai frică decât de primul este că nu se va îmbunătăţi situaţia economică a companiilor din portofoliu”, a mai precizat preşedintele SIF Transilvania”
Este exact ce discutam noi acum cateva zile cand incercam sa interpretam importanta discountului VANU la justa lui valoare in conditiile in care nu toate companiile din portofoliul SIFS sunt profitabile si de calibru. O parte din profiturile SIFS va trebui sa fie absorbite pentru acoperirea pierderilor unor companii din portofoliul acestora, care nu vor putea fi vandute in aceste circumstante.
Tot domnul Fercala spunea acum 3-4 zile ca nu ar fi exclus sa se retraga de la BVB si sa se mute pe piata de la Sibiu.
Ma intreb, in nestiinta mea, de ce face acest presedinte aceste dezvaluiri, acum inainte de raportarile de la Q4/2009 ale emitentilor de la BVB ? Nu cumva isi pregateste terenul pentru viitoarele raportari, care nu vor fi chiar asa bune dupa cat se asteapta investitorii ?
Sper sa gresesc eu si vremurile sa ma contrazica.
Nu mai dureaza mult (cca. 2-3 saptamani) si piata de la Bucuresti va lua contact cu situatia reala a stadiului actual al economiei romanesti vazuta partial prin prisma datele financiare ale emitentilor la Q4/2009.
Inclin sa anticipez ca acestea vor fi mixte, unele vor dezamagi investitorii si acestia vor sanctiona avansul artificial al pretului actiunilor respective si altele - ma refer la cele puternice, cu posibilitati proprii de finantare vor depasi asteptarile acestora, insa numarul lor va fi redus.
Va fi o perioada de ajustari, multe din ele in sens negativ, iar piata va resimti aceasta influenta temporara. Daca ea se va conexa si cu stirile externe atunci vom observa o corectie importanta a pietei in general. Orizontul de timp: decada 2-3 din luna februarie.
Posted in Buna dimineata cititori | 2 Comments »