TRAIAN

Investitori ! Luati numai decizii personale.

Archive for the 'CURSURI FREE pentru incepatori' Category

Nevoia de a sti si cunoaste merge sau ar trebui sa mearga mana in mana cu dorinta brokerilor de a avea cat mai multi investitori, iar acestia sa fie si suficient de bine pregatiti

Cursuri free - continuam si aprofundam oscilatorul RSI

Posted by traian on 31st July 2010


Am incheiat inca o luna pe bursa si chiar daca ultima saptamana a avut o depreciere semnificativa la majoritatea indicilor straini (S&P500, DAX, FTSE) luna iulie o putem considera benefica pentru speculatorii LONG.

Referitor la ultima saptamana indicele american DJIA si SSEC (al bursei din China) fac nota discordanta deoarece acestia au avut o evolutie contrarian inchizand pe plus dandu-le dreptul sa aiba o apreciere mai mare lunara de 7.08%, respectiv de 9.97%.

Dar nu vom discuta despre evolutia burselor in aceasta perioada, acesta a fost un preambul pentru a va introduce in atmosfera acestui curs treptat si care se doreste o continuare a celui anterior cand am vorbit despre o carte privind “RSI : GHID COMPLET - scrisa de John Hayden”.

Va voi reaminti ca acest oscilator tehnic este unul dintre cele mai des folosite de catre traderi, analisti, investitori experimentati pasionati si nu neaparat de AT. Totodata voi reitera faptul ca dintre rolurile pe care le indeplineste in cadrul uneltelor folosite de AT se remarca si cele doua de mai jos, atat de utile procesului luarii deciziei de investitii :

- indicarea varfurilor (tops) si minimelor (bottoms)
- aflarea nivelurilor de suport si rezistenta
- determinarea unui punct de intrare in piata

Inainte de a incepe efectiv sa ne aducem aminte cateva concepte de la cursul anterior privind relatia dintre pret, RSI si timeframe:
- preturile reflecta perceptiile tuturor traderilor care sunt activi la cumparare si/sau vanzare
- pretul curent trebuie sa reflecte realitatea sau ar putea reflecta o mare deziluzie
- uneori micii oameni de afaceri pot avea o perceptie mai buna decat marii oamenii de afaceri/producatori asupra pretului unui produs, alteori nu depinzand desigur de orizontul de timp.
- piata cuprinde atat traderi cu capital mediu sau mai mic dar si cu capital mare sau foarte mare
- cu cat un trader are un capital mai mare cu atat va tranzactiona mai mult cu scopul de a obtine un castig mai bun la investitia sa.
- deoarece acesti traderi cu capital mare terbuie sa tranzactioneze mai mult atunci ei sunt obligati sa se uite la miscarile mari si sa-si aleaga timeframe cu durata mai mare de aceia ei vor fi nevoiti sa adopte diferite strategii care sa-i protejeze de miscarile curente.
- asa ca “batalia” in piata este intre traderi cu perceptii, capital si timeframe diferite.
- in acest caz cel mai folosit timeframe va fi cel care informatia va fi mai reala privind desfasurarea evenimentelor viitoare care influenteaza piata.
- si culmea, nu exista “realitate” privind locul/pozitia ueni piete - preturile pot si chiar evolueaza in maniere si directii neasteptate.
- pretul nu este altceva decat o cifra asupra careia atat cumparatorul cat si vanzatorul au fost de acord sa faca tranzactia
- pentru a tranzactiona cu succes nu este necesar sa identificam forta pietei (bull sau bear) ci timeframe-ul dominant, adica acolo unde topurile si bottomurile se realizeaza dupa o configuratie anume pe care o putem identifica usor, inclusiv daca se repeta (nu neaparat cele clasice - triunghiuri, steag etc.).
- pentru identificarea acestui timeframe unul dintre cele mai bune indicatoare tehnice este RSI
- daca vom combina aceste configuratii cu semnalele RSI si teoria retragerii atunci putem avea o mai mare probabilitate de a castiga

Trebuie spun ca un indicator este bun pentru sistemul tau de investitii daca il vei intelege asa cum este si nu asa cum vrei TU sa fie. De multe ori interpretarea acestuia gresita a dus la greseli soldate cu pierderi.

M-a intrebat cineva acm ceva timp cum pot spune ca daca RSI trece de nivelul de 70 atunci trebuie sa fim atenti la evolutia pietei, la semnale de sell off cu toate ca stim ca in “mod conventional” daca RSI trece peste linia de 70 de jos in sus atunci este un semnal de crestere, de buy. In mod mai putin conventional (adica nu asa cum spune teoria) au fost situatii cand acest semnal la limita de 70 a dus la pierderi avand in vedere conjunctura si forta pietei din acel moment.

Asa ca daca abordam problema doar conventional, adica cum este in teorie atunci tot timpul vom spune …. piata AR TREBUI sa fie asa deoarece asa spune RSI, insa in realitate ar trebui sa ne gandim la … “piata ar putea sa …. sau piata ar incerca sa …. ori piata ar inclina sa … ” . Deci nu la modul IMPERATIV, musai asa ar trebui sa fie.

Diferenta dintre o interpretare conventionala si una PROFESIONISTA (cum vom incerca noi sa demostram mai jos este de INTERPRETARE si de a intelege cat mai bine acest indicator sub toate limitele si aspectele sale.

De aceea un trader care foloseste RSI nu va lua aceeasi decizie cu altul care vede acelasi grafic cu acelasi RSI. In acest fel raspund si la o intebare mai veche legata de aspectul ca daca mai multi traderi ar citi acelasi grafic “AR TREBUI” sa vada aceleasi lucruri si sa ia pe undeva aceeasi decizie. WRONG, dragii mei cititori, pana la urma este vorba de o corelare de factori si de experienta/modul de interpretare al fiecaruia. Vedeti am folosit imperativul “ar trebui” cand de fapt in realitate este “ar putea”.

Din aceste motive exista si unele greseli de interpretare pe care traderii le considera valabile totusi:
- o divergenta bearish este un semnal ca un trend UP este la final;
- o divergenta bullish este un semnal ca in trend DOWN este la final;
- un oscilator RSI, de regula, va face un top in jurul valorii de 70. In acest punct ar fi bine, am dori sa incepem sa ne gandim sa intram short sau sa facem un sell partial sau off ori sa parasim pozitiile long
- in mod general un RSI va parasi un minim undeva in jurul zonei de 30 si vomk dori sa luam pozitii long sau sa parasim pe cele short.
- cand RSI este sub 50 acesta este un semnal de piata bearish. Daca nu esti short vei cauta un motiv sa fi short.
- RSI nu poate sa arate directia trendului deoarece este un indicator de moment
- RSI nu poate semnala o schimbare de trend deoarece, la fel, este un indicator de moment
- nu este posibil sa folosim oscilatorul RSI pentru a afla obiectivele pretului (directie, tarie si reversal).

Deci atentie la capcana greselilor de mai sus si modul cum vom intelege mai bine acest oscilator.

Determinarea trendului folosind RSI

Vom utiliza un grafic ajutator pentru a intelege mai bine situatia respectiva - actiunea COMI si vom alege desigur un timeframe mai mic, de 30 minute pentru a observa mai bine relatia dintre RSI si trendul pretului.

comi.PNG

DESCRIERE :
- in timp ce trendul pretului indica directia acestuia, in acelasi timp si linia RSI ne indica mult mai clar si putin anticipat cum se formeaza un trend UP (higher high si lower high) sau un trend coborator (lower low si higher low). In fapt evolutia RSI este mai clara si evidenta.

- de regula topurile si bottomurile acestor trenduri UP/DOWN se formeaza mai mult in zona 70 si respectiv de 30 (asa cum se vede si pe grafic). Iesirile in decor sau depasirea acestor limite/praguri de rezistenta sau de suport este mai putin reprezentativa si depinde de conjunctura si forta, dar si de timeframe-ul unde informatia s-a prelcrat mai bine si care domina in acel moment piata.

- pentru a gasi puncte de intrare in faza bottomurilor atinse de RSI va trebui sa alegem un timeframe mai mic, sa zicem de 15 minute sau chiar de 5 minute unde vom observa mai multe puncte de intrare in zona de 30 decat cele prezentate pe graficul de 30 minute sau chiar de 60 minute. Confirmarea acestor intrari sau tatonari de intrari ne-o va da graficul de 30 minute si pozitia RSI fata de aceasta zona.

- ne aducem aminte ce reprezinta RSI - o rata intre media castigurilor si media pierderilor dintr- perioada de timp anume. Folosind acest mod de calcul ne aducem aminte ca un raport de 1:2 sau 2:1, corespunzator valorilor de 33.7 si 66.7, ar reprezenta zona unde batalia dintre cerere si oferta este cea mai mare si volatilitatea preturilor indica acest lucru. Graficul prezentat exemplifica acest lucru.

- dar piata este condusa nu numai “conventional”, adica in zona 70 sa inregistreze topurile sau de 30 bottomurile (cum se vede din grafic), ci mai apar si deciziile “emotionale” care fac sa conduca trendul dincolo de aceste praguri inregistrand un asa zis breakout pozitiv sau negativ, care are la origini mai mult factori sentimentali, de depasire a unor limite clasice. Si atunci vom opbserva topuri dincolo de de 70, de regula la 80 sau in jurul acestei zone si bottomuri sub limita de 30, de regula in zona 20 sau aproape de aceasta.

- asa ca inainte de a se retrage trendul vom vedea aceste “escapade” firesti de altfel si care ne pot optimiza castigurile.

Graficul de mai sus ne arata doua aspecte importante :
1. Pe un trend UP nivelul RSI nu coboara, de regula sub zona de 40, mai precis deasupra liniei de 33,3 si trece de regula peste nivelul de 70, ajungand in zona 80
2. Pe un trend DOWN nivelul RSI coboara sub linia de 30, de regula in apropierea nivelului de 20 si nu poate depasi, de regula zona de 70, de regula se opreste mai mult in zona 66,7.
Daca vrem sa analizam raportul de 4:1 sau 1:4 atunci vom constata ca in majoritatea miscarilor RSI (vezi si graficul de 15 minute) vom avea un nivel de REZISTENTA la 80 si unul de SUPORT la 20.

Pe baza celor de mai sus avem si ceva reguli de care trebuie sa tinem cont :

REGULA nr. 1
1. intr-un trend crescator RSI va gasi un suport la 33,3 si o rezistenta la 80
2. intr-un trend coborator RSI va gasi o rezistenta la 66,7 si un suport la 20

A nu se intelege ca aceasta regula este 100% valabila in orice trend. Ea trebuie inteleasa in felul urmator. Atunci cand majoritatea traderilor sunt pe acelasi timeframe ei se vor uita si aplica aceasta regula, iar piata va actiona ca atare. Daca o parte din traderi sunt si pe alt timeframe atunci regula 80/40 (uptrend) si 60/20 (downtrend) este posibil sa sufere ceva modificari si sa avem o schimbare in evolutia trendului.

DIVERGENTA si oscilatorul RSI
Divergenta apare intre trend si linia RSI si ea se formeaza oricand daca directia trendului difera de cea a osculatorului RSI, adica directia trendului este de crestere, iar a RSI de scadere, precum si invers.

Exista trei tipuri de divergente :
1. Divergenta simpla
2. Divergenta multipla pe termen lung.
3. Divergenta ascunsa.

DIVERGENTA SIMPLA BULLISH
Desigur exista si divergenta simpla bearish, insa ea trebuie tratata invers ca cea bullish,

Sunt cateva elemente/criterii care definesc o divergenta simpla bullish:
- trebuie sa avem un trend coborator, adica minimele sa devina tot mai mici pe fondul presiunii din piata a vanzatorilor sau shorterilor.

- nu exista suficienti cumparatori in piata, iar numarul acestora este nesemnificativ.

- RSI arata ca media castigurilor scade astfel incat nivelul acestuia sa coboare sub 40, apoi sub 33,3 si in final sub 30.

- cu cat pretul coboara mai mult cu atat perceptia celor care au intrat short initial este ca preturile au devenit subevaluate si incep sa-si inchida pozitiile sau le inverseaza cu pozitiile long incepand sa cumpere tot mai mult din piata.

Sa prezentam un grafic zilnic al altei actiuni autohtone care ne duce cu gandul la o evolutie bullish bazata pe semnalul de divergenta bullish prezentata de evolutia oscilatorului RSI fata de linia de trend.

Graficul zilnic al actiunii ELMA si divergenta BULLISH

elma-1-aug.PNG

Asa cum se poate observa la nivelul evolutiei RSI pentru actiunea ELMA s-a creat o puternica divergenta BULLISH fata de tendinta pretului actiunii de scadere ceea ce inseamna ca in viitor semnalul va fi de crestere pe TS oferind sperante optimistilor acestui emitent care, dupa cat se vede, se mentine destul de bine in conjunctura actuala.

De regula o divergenta simpla indica ca trendul precedent down se apropie de o schimbare si ca retragerea s-a incheiat.

DIVERGENTA MULTIPLA PE TERMEN LUNG/MEDIU

Un exemplu de divergenta multipla pe termen lung se poate observa pe graficul actual al actiunii TLV care a avut o depreciere importanta pe o presupusa frauda a directorului acestei institutii, dar in schimb a avut rezultate bune financiare la Q2.

De regula pentru se vedea mai riguros aceasta divergenta BULLISH multipla pe termen lung/mediu i se asociaza evolutiei RSI un alt oscilator la fel de important si anume oscilatorul stochastic (STS) a carei divergenta simpla tot bullish ar trebui sa accentueze tendinta semnalata de catre RSI.

Graficul actiunii TLV si multipla divergenta pe termen mediu

tlv-1-aug.PNG

Spre deosebire de divergenta simpla, divergenta multipla pe termen lung/mediu ne indica faptul ca trendul precedent se va incheia. Uneori traderii folosesc RSI (9) in loc de 14 si asociat cu STS tot de 9, pot identifica divergente STRONG multiple pe termen lung care indica miscari ample de reversal.

Atat in cazul divergentei simple, dar si a celei multiple traderii primesc un semnal puternic de schimbare de directie, iar masura este de a actiona in directia tipului divergentei create (UP sau long daca este bullish si DOWN sa short daca este bearish).

DIVERGENTA HIDDEN (ascunsa)

Am gasit o divergenta cat de cat HIDDEN la actiunea ALBZ si care este prezentata in graficul de mai jos.

albz-1-aug.PNG

O vom trata aparte deoarece este este un semnal puternic si nu se poate identifica asa de usor, insa odata identificata ne poate arata un inceput de rally, daca este pozitiva sau un inceput de miscare corectiva strong daca este negativa.

Avem si noi reguli generate de aceste categori de divergente si anume :

REGULA nr. 2
1. Un trend crescator este semnalat cand :
- valoarea RSI ramane in intervalul 80/40
- graficul indica o divergenta simpla bearish
- se observa o divergenta bullish ascunsa

2. Un trend coborator este semnalat cand :
- valoarea RSI ramane in intervalul 60/20
- graficul arata o divergenta simpla bullish
- o divergenta ascunsa bearish se poate observa.

Teoria, dar si practica despre RSI poate continua individual, insa speram sa ne gasim timp mai mult pentru a descifra si alte aspecte la fel de interesante despre RSI si modul in care putem folosi rolul acestui oscilator pentru a ne ajuta sa luam decizii mai bune in piata.

CONCLUZIA ACESTUI CURS

A nu se crede ca RSI ne poate oferi totul pe tava. Sa nu uitam de conventionalism si de subiectivismul interpretarii noastre. Daca vrem sa dam adevarata valoare acestui oscilator trebuie sa-l tratam asa cum este el si nu cum vrem noi sa fie.

Posted in CURSURI FREE pentru incepatori | 2 Comments »

“O carte AT este buna daca cititorul se implica in acel subiect”

Posted by traian on 9th July 2010


Voi face o obisnuinta nu de a promova neaparat o carte care prezinta lumea investitionala bursiera sub mai multe aspecte ci de a extrage din ea o parte din esenta cuvintelor din titlul articolului.

Vedeti si voi cat de frumos spune, parca autorul ei este patruns de mesajul care-l transmite :

O carte este cu adevarat buna daca cititorul se implica prelund din ea acele lucruri care i se par folositoare, instructive si pentru aceasta va reveni si cu mai mare sarg asupra acelei carti pentru a-si aprofunda propriile idei rezultate din randurile citite.

Pentru ca o carte, fie si de bursa, sa fie atragatoare si apoi instructiva pentru cat mai multi cititori trebuie ca tu autor sa sti ce vor acestia, sa le vorbesti pe limba si asteptarile lor, pentru a-i face sa participe efectiv la ea ca si cum ei au scris-o sau doresc s-o faca intr-un anume scop. Deci trebuie sa le stimulezi scopurile, sa adaugi cat mai mult la cautarile lor si nu in ultimul rand trebuie sa fi tu propriul cititor umil si sa-ti dai seama ce asteapta cititorii de la tine.

Ori fara a trai sau a avea experienta in domeniul respectiv este mai greu sa-i faci pe cititorii cunoscatori sa-si rezerve din timp pentru a o citi si reciti, daca este cazul.

Sunt convins ca multi dintre voi aveti deja o biblioteca intreaga de carti despre bursa, in special de AT. Totusi un schimb de experienta nu strica niciodata cand vrem sa invatam lucruri noi si mai ales utile existentei noastre de investitori pe piata de actiuni.

Astazi vom vorbi despre o carte ce mi-a fost recomandata recent de o prietena si anume

“RSI : GHID COMPLET - John Hayden”

(cine doreste o poate solicita oricand si i-o voi transmite urgent).

In fapt titlul a fost extras din preambulul acestei carti pe care o vom descrie mai jos si desigur vom incerca sa intelegem impreuna cat mai mult, restul ramanand ca studiu personal si aprofundare.

Inainte de a incepe voi spune ca in calitate de adept al AT acest oscilator de moment denumit pe mai multe meridiane bursiere RSI - Relative Strength Index (indicele puterii relative) este unul dintre cele mai folosite pe graficele AT de baza fiind recomandat de multi traderi experimentati sau profesionisti pentru a fi bine studiat, daca nu chiar inclus in sistemul propriu de investitii, ei insisi folosindu-l foarte mult in analizele tehnice si de multe ori cu succes.

Din 1978, cand Mr. Wilde a promovat acest indice si pana in prezent rolul sau nu s-a schimbat : 1) alegerea unui pret bun de intrare si iesire (pentru a fi cel mai bun moment trebuie ceva perfectionare); 2) indicarea unei piete de supracumparare si de supravanzare; 3) ne indica daca preturile au trend si pot fi tranzactionate; 4) care evolutie in timp - timeframe - este mai activa si 5) indica zona/punctul pretului unde se initializeaza un prag de suport sau de rezistenta.

Oh, veti spune, asta doresc sa stiu si cat mai repede posibil. De ce nu ati spus mai demult asa ceva ?
Pai, pentru a ajunge sa interpretam cat mai corect acest indice si a “citi” semnalele de mai sus in ton cu evolutia pietei mai intai vom studia cateva elemente de baza ajutatoare si esentiale.

Foarte multi iti vor spune despre RSI ca este cel mai puternic si versatil indicator disponibil si ca el reprezinta masura puterii interne a pietei, care oscileaza ca valoare intre 0-100 (in fapt este rata castigului mediu al pretului intr-o perioada de timp si pierderea medie din aceeasi perioada de timp).

Relatia RSI cu PRETUL
Cred ca v-ati dat seama ca cea mai importanta relatie a oscilatorului RSI este cu pretul.
Totodata am vorbit de o perioada, s-o denumim “N” si care in mod standard a fost aleasa la 14 zile, chiar de catre inventatorul oscilatorului si de aceea o vom regasi in multe grafice AT sub aceasta forma RSI (14).

Pornind de la aceste date vom regasi cateva reguli/observatii utile demne de retinut de catre cei care doresc sa-l foloseasca ca oscilator de moment tehnic :

1. Valoarea RSI oscileaza intr-un interval 0 - 100.
2. Schimbari mici de pret determina schimbari mari la nivelul RSI
3. Daca perioada “N” se schimba, atunci : a) amplitudinile UP/Down ale RSI scad daca “N” creste; b) amplitudinile swing ale RSI cresc daca “N” scade.
4. RSI include actiunea anterioara a pretului mai putin valoarea sa, adica pentru stabilizarea oscilatorului este nevoie de un numar mare de intervale de timp anterioare.

Daca privim RSI ca o rata a mediilor castigurilor si pierderilor atunci vom avea urmatoarele CARACTERISTICI DE BAZA :

1. Cand RSI este deasupra nivelului 50 acesta ne indica ca media castigurilor depaseste media pierderilor, deci castigul predomina.
2. Cand RSI este sub linia de 50 atunci semnalul arata ca media pierderilor este mai mare decat media castigurilor, deci pierderile sunt la comanda.
3. RSI evolueaza ca o scara logaritmica.
4. Daca uneori rata mediei castigurilor vs media pierderilor este 10:1, adica RSI este in jur de 90.9, aceasta indica o miscare UP strong.
5. Uneori aceasta rata poate fi inversa, de 1:10, adica RSI la nivelul de 9,09, caz in care graficul ne indica o miscarea DOWN puternica.
6. O scadere sau crestere LARGA a RSI apare cand rata se schimba de la 1:1, adica RSI este 50, la o rata de 1:2 (RSI este 33.3) respectiv de 2:1 (RSI este 66.7). Deci nivelul de 50 joaca de multe ori un rol important mai ales asupra directiei urmatoare ce poate fi una de durata, intr-un sens sau altul.
7. RSI este mai sensibil la schimbarile pretului cand oscileaza in intervalul 40-60, adica cand rata mediilor este in apropierea zonei de egalitate 1:1, adica nu vedem o departajare clara a castigurilor si pierderilor intr-o perioada “N” de timp.

Parca lucrurile incep sa se “lumineze” mai mult in sinea noastra. Avem un oscilator care ne spune cum stam cu raportul dintre CASTIGURILE si PIERDERILE medii, cand unele sunt la putere/comanda, ce relatii se stabilesc intre acestea si dorinta noastra de tranzactionare vis a vis de o evolutie mai larga/strong a RSI si unde este zona de unde trebuie sa fim mai atenti de unde poate “iesi” iepurasul castigator sau “lebada” cea neagra.

Vom adauga la bagajul nostru aceste elemente esentiale.
Dar studiul nostru devine de aici incolo mai interesant. Asa ca mai facem un pas inainte si vom studia inca un capitol esential …

Natura adevarata a locului pietei
Nu putem vorbi despre pret si RSI daca nu vom vorbi despre piata si cum functioneaza.

In primul rand vom spune ca autorul defineste miscarea pretului ca urmare a perceptiei investitorilor fata de realitatea pietei intr-o anume unitate de timp, perceptie dirijata de capital, experienta si toleranta la risc. In fapt miscarea petei este o “LUPTA” intre speculatorii care sunt atenti la ce va face pretul in urmatoarele 5, 15, 30, 60 minute, 1 zi sau 1 saptamana si investitorii care urmaresc evolutia pretului pentru cateva zile, saptamani, luni.

De regula unii dintre ei au sume mici in capitalul investitional, iar altii detin un capital ce poate fi cu greu apreciat, de ordinul sute de milioane si chiar mld. dolari. Ei bine acestia iau pozitii long fara a misca pretul pietei impotriva acestor pozitii. De aceea ei vor cumpara pe slabiciunea pietei si vor vinde tendinta strong a pretului.

De multe ori atitudinea acestor mari investitori dezamageste trendul sustinut de speculatori focusati pe termen scurt, care se vad nevoiti sa urmeze cursul impus de cei cu multi bani.

Asa ca Hayden spune ca :

“Pretul este punctul/locul unde investitori cu diferite orizonturi de timp si capital investitional se intalnesc pentru a fi de acord in acel moment cu un pret anume. Pentru a intelege DIRECTIA PRETULUI este bine de inteles care orizont de timp are FORTA mai mare si apoi sa mergi cu aceasta”

SI

FORTA ESTE UN PRIETEN MAI BUN DECAT TRENDUL.

RSI si alegerea TIMEFRAME ADECVAT TRENDULUI
Cred ca ati inteles rationamentul celor de mai sus. Chiar daca se spune ca de regula cei cu bani multi determina directia trendului nu avem de unde sti daca piata respectiva este dominata de cei pe termen scurt deoarece acolo sunt banii cei mai multi concentrati in acel moment pe piata (atentie la fondurile speculative puternic capitalizate sau la marii speculatori romani) sau de cei pe termen lung deoarece investitorii pe TM si TL lung predomina la un moment dat fiind atrasi de piata respectiva, iar actiunea lor este vizibila si pe piata si in statisticile operatorului de piata, cum ar fi BVB (ne aducem aminte de perioada octombrie 2006 si martie - iunie 2007 cand investitorii straini au facut presiune la BVB, luna iunie 2007 fiind prima luna cand nerezidenti au dominat cumparaturile cu 54.4% din total).

Asa ca pentru a vedea care este FORTA este recomandat sa va focalizati pe mai multe timeframe (grafice de 5 minute, 15 minute, 30 minute, 60 minute, zilnic, saptamanal, lunar) si sa observati directia trendului pietei in functie de aceste timeframe sau de nivelul de capitalizare (volum tranzactii, nr. de actiuni) care creaza actiunea pretului. Cand iti alegi timeframe-ul sa zicem de 15 minute te gandesti ca si altii au ales acest timeframe si vei incerca sa procedezi asa cum fac si ei. Se va putea observa ca volatilitatea/fluctuatia importanta in piata este data de traderii de pe timeframe de 30 minute sau de 1 saptamana.

Ce rol are RSI ? Pai, ne aducem aminte ca unul din rolurile sale este de a ne ajuta sa alegem timeframe-ul corect momentului respectiv. Hmm, ce ziceti de asta. Daca am si acest semnal ma apropii si mai mult de a putea “citi” graficul dintr-o privire, nu-i asa ?

Rabdare, sa vedem cum.
Principiul pe care-l urmarim si ar trebui sa nu-l ignoram este de a vedea care timeframe vehiculeaza mai multa informatie, adica unde pretul fluctueaza mai mult la anumite intervale de timp, ceea ce inseamna ca o anumita categorie din cele doua enumerate mai sus este mai activa in piata pe acel timeframe, nu pentru ca ar fi mai informata ci ca exista o diferenta de capital, care predomina si un orizont de investitii diferit.

Cred ca stim cu totii ce este un timeframe (am prezentat acest concept la TREND, la aceasta rubrica), dar pentru a fi mai exacti voi spune ca la alegerea unui grafic cu un anume timeframe trebuie sa stim ca o “bara” sau o “lumanare - candlestick” reprezinta intervalul de timp ales. Concret daca monitorizam un grafic cu un timeframe de 30 minute atunci bara sau lumanarea reprezinta evolutia pretului in intervalul de 30 minute, adica ce s-a petrecut in ultimile 30 minute de tranzactionare.

In acest caz vom spune ca un trend este UP daca alegand mai multe grafice cu timeframe diferit toate arata aceeasi directie in intervalul stabilit. Vom lua exemplul graficelor de 15 minute, 30 minute, 60 minute si 1 zi. Avand in vedere bursa noastra de actiuni de la BVB, al carei timp de tranzactionare este de la 10.00 la 16.25 atunci vom avea 1 bara pe graficul zilnic, 7 bare sau lumanari pe graficul orar, 13 bare de 30 minute si 26 lumanari la graficul de 15 minute.

Fireste ca pe parcursul evolutiei pretului pe graficele cu timeframe mai mic trendul va oscila insa trendul creat va fi unul crescator. Acum noi sa nu intelegem, ca daca nu avem toate lumanarile verzi sau albe (adica pozitive) acesta nu este un semnal bun. Conteaza directia si FORTA ce pune in miscare aceasta actiune a pretului. Primele miscari de slabiciune ale trendului si deci de inversare pe moment a directiei va apare pe graficul de 15 minute, insa nu trebuie sa ne impacientam daca nu observam aceeasi miscare pe urmatoarele timeframe-uri mai mari. Ne vom da seama ca FORTA s-a mutat pe alt timeframe si o vom urmari mai atent acolo comparativ cu celelalte grafice aflate in analiza.

Pana cand majoritatea timeframe nu au aceeasi noua directie a trendului nu ne grabim sa luam o decizie in piata. Varianta de sus se poate aplica si pe piata de la Sibiu unde volatilitatea este destul de pronuntata de la o zi la alta. Se poate adauga in schema si graficul de 5 minute pentru o acuratete mai mare. Sa nu uitam ca semnalul de ATENTIONARE - URMEAZA o schimbare de directie il va da graficul cu timeframe-ul mai mic (adica de 5 sau 15 minute), care trebuie confirmat de cel putin 2 timeframe-uri mai mari.

In acest caz daca piata bull nu mai este valabila la timeframe-ul de 15 minute si/sau de 30 minute traderii de pe graficul de 5 minute vor intra pe o piata bear, adica vor shorta pentru a nu-si pierde profitul si asa ceva se intampla si cu traderii de la celelalte grafice pana cand toate vor avea aceeasi directie. Traderii de la fiecare grafic vor considera ca preturile au ajuns prea sus si vor adopta pozitiile short si vor urmari trendul DOWN creat pe graficul respectiv.

Pana a se ajunge aici se creaza o noua batalie in piata pe timeframe-ul cel mai lung (vazuta diferit pe celelalte timeframe-uri mai mici) si anume daca shorterii au perceptia corecta. Cei din urma care se vor opune cel mai mult sunt cei de pe timeframe-ul cu durata cea mai mare (in cazul nostru, zilnic). In momentul in care longerii cad de acord cu shorterii pe timeframe-ul zilnic pretul scade ceea ce poate determina ca adeptii pietei bull de pe graficul de 5 minute sau de 15 minute, ce au stat in rezerva/asteptare, sa nu mai fie de acord cu shorterii de pe timeframe-ul de 30 minute si 60 minute si sa intre mai hotarat in piata ridicand nivelul de retragere al pretului de la 50% la 66%.

Nu vom divaga prea mult pe aceste miscari in “oglinda” ale longerilor si shorterilor din graficele puse ca o continuitate pentru cele 4-5 timeframe, esential este faptul ca la un moment dat in piata se vad toate aceste miscari up/down. In fapt marea majoritate - cca. 80% se uita doar la graficul zilnic, 10% la mai multe timeframe fara a alege o combinatie potrivita tipului de piata si propriei experiente si doar 10% isi alege corect timeframe-urile pe baza carora vor primi semnale ajutatoare necesare luarii unei decizii.

Care este rolul RSI si cum ne ajuta in acest caz ?
Oscilatorul nostru ne indica cand cele doua tabere (long term si short term) sunt de acord sau nu. Atunci cand sunt de acord avem un trend UP mai puternic si o singura directie, iar cine se va opune va simti pe pielea lui ce inseamna. Daca sunt in dezacord piata poate fi oscilanta sau directia este de scadere.

Este greu sa stabilesti o regula generala deoarece sunt atatea piete, cu atatea timeframe-uri diferite este greu sa indici o secventa de lumanari care sa-ti indice aceste stari. De aceea foarte multi se ajuta de crearea formatiunilor grafice atat cele clasice de reversal sau de continuare a trendului cat si cele oferite de candlestick (acestea le gasiti la cursuri free din belsug), dar si unele specifice mai putin clasice.

Voi da un exemplu practic cum folosim atat RSI cat si aceste pattern-uri pe mai multe timeframe pentru a intelege mai bine rolul lor. Ne vom baza foarte mult pe analiza varfurilor si minimelor create pe un trend timeframe, precum si relatia acestora cu semnalele RSI si unde este cazul cu formatiunile grafice rezultate din evolutia pretului.

Am ales timeframe-ul de 60 minute al contractului SIF5_SEP tranzactionat pe piata de la Sibiu.

sif5_sep-11-iulie.PNG

INTERPRETARE :
- observam ca de regula formatiunile grafice ce se formeaza mai mult sunt cele gen “triunghi ascendent” sau “triunghi descendent” ori “triunghi simetric”. Toate acestea ne indica o directie.

- iesirea din aceste formatiuni grafice se face printr-un breakout - cazul primului triunghi si anume triunghiul descendent (culoare mov) sau o incercare de breakout - cazul triunghiului ascendent (culoare portocalie), in fapt unul deocamdata fals deoarece inca nu s-a reusit desprinderea (trendul incearca o intoarcere pe vechiul trend).

- in acelasi timp si oscilatorul RSI a realizat tot formatiuni grafice gen triunghi realizand la un moment dat chiar o divergenta negativa, care s-a materializat printr-un reversal pozitiv (vezi intoarcerea de la 7-8 iunie).

Graficul de 15 minute la SIF5_SEP

sif5_sep-15-min.PNG

INTERPRETARE :
La acest grafic am incercat o alta reprezentare a formatiunilor grafice ce mi s-au parut mai relevante pentru acest tip de grafic pentru acelasi contract futures de la Sibiu si anume la SIF5_SEP.

- constatam ca este mai bine delimitata prima formatiune grafica de triunghi descendent ce continua de aceasta data cu un canal ascendent creat pe baza aceluiasi breakout pozitiv.

- spargerea canalului descedent s-a realizat printr-un breakout negativ ce a continuat destul de solid cu un alt canal de aceasta data descendent.

- nici acesta nu a rezistat mult si a fost spart la limita superioara de un breakout din nou pozitiv ce a impins pretul futures spre o tendinta de consolidare relativa ce poate continua o perioada daca oscilatiile se mentin in limitele : mimim 1.1900 si maxim 1.2700 lei.

- constatam ca evolutia RSI nu difera foarte mult de cea de la timeframe-ul de 60 minute, insa oscilatiile desigur sunt mai accentuate ceea ce inseamna o actiune mai mare a pietei pe baza acestui grafic. Aceeasi senzatie o vom avea daca ne uitam pe graficul de 5 minute, insa diferenta nu este prea mare pentru a spune ca cel de 5 minute da tonul. Dupa opinia mea FORTA este mai mult prezenta pe acest grafic de 15 minute.

- fiind vorba de maxime locale ale pretului putem spune ca acestea s-au realizat aproape in majoritatea cazurilor cand RSI a atins si el un maxim in zona de supravanzare, care a venit dupa o urcare brusca la spargerea liniei de 70. La minime situatia nu se mai respecta deoarece minimele RSI nu corespund cu minimele pretului, ba exista un defazaj intre ele. Oricum minimele cele mai “adanci” au fost realizate in zona de supravanzare (sub pragul de 30) dupa o perioada de oscilatii in aceasta zona a indicatorului RSI, ceea ce inseamna ca factorii care au influentat piata si au condus la aceste nivele au fost mai mult emotionali.

- mai observam ca tot pe acest grafic limitele de suport si rezistenta ale oscilatorului RSI cele mai des intalnite sunt si zonele de tampon de la 30, respectiv 70 ceea ce inseamna ca traderii sunt destul de precauti cu o piata foarte volatila influentata de factori mai greu de estimat si nu vor sa riste prea exagerat.

Toleranta la risc in piata este totusi destul de ridicata, iar volumul de tranzactii fiind foarte fluctuant ne permite sa spunem ca se actioneaza mai mult pe influente externe si de conjunctura (speculatorii sunt mai putin decat speculatori si nu vor sa riste prea mult).

Cheia miscarii pe un timeframe sau altul este data de perceptia traderilor care actioneaza pe baza semnalelor acelui interval de timp daca pretul actiunii/contractului este prea ieftin (la asa ceva se uita shorterii pentru a-si inchide pozitiile deoarece se astepata la o presiune din partea longerilor) sau prea scump (aici longerii sunt mai atenti pentru a inchide pozitiile, iar shorterii revin la comanda deschizand pozitii short). Desigur ca multi traderi se uita la celelalte timeframe-uri sa vada aceeasi “lupta” si rezultatul ei, insa FORTA este data de traderii de pe un timeframe anume, care se poate schimba in timp.

Daca adeptii pietei bull de pe timeframe-ul de 15 minute au decis sa intre hotarat la cumparare avand in vedere ca preturile sunt destul de ieftine si acest lucru se vede prin realizarea unui breakout atunci adeptii pietei bull de pe timeframe-ul de 5 minute sunt scapati, iar cei ai pietei bear vor pierde bani.

Miscarea adeptilor bull se va repeta aproape identic si pe celelalte timeframe ceea ce inseamna ca directia va ramane in aceeasi diectie pana se incheie ciclul.

Formarea maximelor si minimelor locale pe un timeframe este un indiciu ca traderii respectivi au devenit dominanti in piata, iar pozitia RSI de pe acel grafic ne spune ca s-a ajuns la un punct critic al evolutiei pietei pentru o anume perioada de timp. Atunci mai multi traderi de pe alte timeframe-uri vor fi mai atenti la evolutia timeframe-ului in cauza luand decizii in consecinta pentru timeframe-ul lor.

De multe ori pentru ca indiciul RSI sa fie mai corect vom folosi relatia acestuia cu pattern-urile create pe grafic, asa cum rezulta si din graficele de mai sus. Unii traderi folosesc formatiuni grafice intermnediare si nu neaparat cele clasice cum ar fi triunghiuri, canale, steaguri, cap si umeri. Dupa opinia mea nu este gresit daca folosim si pe cele clasice folosite numai ca va trebui sa anticipam ceva mai mult, adica mai din timp, aceste patternuri.

Combinatia propusa pentru timeframe-uri depinde de tipul de orizont de timp pentru investitie ales de trader. De exemplu daca este un investitor de pozitie (saptamani, luni, ani) atunci combinatia este timeframe zilnic, saptamanal si lunar. Pentru speculatorii zilnici combinatia este formata din graficele de 5 minute (termen scurt), 30 minute (termen intermediar) si 4 ore (termen lung).

Din aceste combinatii rezulta ca :

Timeframe-ul preferat de un trader este, in general, un range al pretului mediu in cadrul unui interval fix de timp tradus prin pierderea banilor admisa de toleranta la risc a acestuia.

De exemplu daca este un trader slab capitalizat si riscul admis de acesta este de 50-100 lei (sa zicem piata futures de la Sibiu) atunci timeframe-ul acceptat este cel de 5 minute ce permite uneori aceste oscilatii mai mari de pret. Daca acest trader va alege timeframe-ul de 1 zi atunci riscul mai mare de pe acest grafic l-ar pune automat in “apel in marja” si ar avea pierderi deoarece nu ar avea cu ce sa-l acopere.

Cateva concluzii pentru acest capitol :
- pentru a tranzactiona efectiv trebuie sa identificam nu neaparat care este forta (bull sau bear) ci care timeframe este DOMINANT, iar aceasta o putem stabili cu ajutorul RSI.

- nu exista o “realitate” a pietei, pretul poate si se comporta intr-o maniera mai putin asteptata.

- cea mai mare competitie/incordare pe bursa se gaseste la timeframe-ul unde informatia pare ceva mai obiectiva privind evenimentele viitoare.

- adevarata “lupta” in piata este intre traderii cu sperante/asteptari si perspectiva de timp diferite.

Consider ca deocamdata ne putem opri aici avand in vedere multiplele informatii analizate si vom continua intr-un timp relativ scurt si cu celelalte roluri ale RSI (suport si rezistenta, punct de intrare etc.).

Pana atunci sunt convins ca cei care vor citi cartea si o vor aprofunda vor gasi suficiente motive sa se implice in subiectul acesteia - studiul si cunoasterea RSI.

Posted in Carti analiza tehnica (AT) | 28 Comments »

Cursuri free - cum ne putem controla emotiile in piata

Posted by traian on 2nd July 2010

Unde este locul controlului psihologiei investitorului/investitorilor ?
Multi traderi de succes ar spune cu certitudine pe primul LOC.

Cred ca am citit multi despre rolul psihologiei investitorului sau al pietei/investitorilor. Sunt si pe acest blog, la aceasta rubrica, cateva articole despre acest domeniu mai mult decat interesant. In fond ceea ce misca bursa up/down sau ceea ce o face sa fluctueze este psihologia investitorilor, adica manifestarea intr-o masura mai mare sau mai mica a sentimentelor/emotiilor acestora, dintre care mai principale sunt FRICA si LACOMIA.

Sa nu spuneti ca nu ati fost niciodata sub impulsul acestora atunci cand ati luat decizii si mai ales cand ati actionat direct in piata. Marii psihologi care au studiat fenomenul bursier (ex. Alexander Elder sau Nassim Taleb) recunosc ca mai mult de 90% din miscarea bursiera se datoreaza manifestarii acestor doua sentimente puternice si contradictorii.

Incearca sa-ti aduci aminte cum ai fost cand ai facut ultima tranzactie (ai dat ultimul ordin) : speriat ca vei pierde; temator inainte de a da ordinul; cu gandul la un castig mare etc. La fel incearca sa-si aduci aminte dupa ce ai incheiat aceasta tranzactie, adica cand ai iesit din piata : imbatat de succes; in culmea fericirii; ti-a pus Dumnezeu mana pe cap ; umilit de rezultat; suparat la culme ca “numai atat”, panicat etc.

Ei bine toate aceste sentimente, dar si altele guverneaza miscarea bursiera. Si acum, vine impactul major. Sti cati castiga pe bursa sau mai bine spus de ce unii pierd continuu sau pierd in general ?

Daca nu ai gasit raspunsul nu este inca grav. Grav este ca dupa ce ai pierdut atat inca mai speri sa castigi fara a cauta cauza greselilor tale. RASPUNSUL pe care il stiu multi este unul singur : “FAPTUL CA NU POTI SA-TI CONTROLEZI EMOTIILE/SENTIMENTELE” enumerate mai sus.

Deci la cheia succesului in final pe bursa nu sunt numai AF (analiza fundamentala), AT (analiza tehnica), MM (controlul banilor) si RM (controlul riscului) ci mai ales PM (controlul psihologiei) despre care brokerii nu prea au cum sa te ajute si atunci trebuie s-o faci singur.

Am auzit in decursul activitatii mele de investitor multe exemple, in care la inceput cei in cauza au castigat si apoi au pierdut tot si in unele situatii si ceva in plus fata de investitia initiala, uneori sume mari de tot, de ordinul mii si zeci de mii de euro. De fiecare data incercam impreuna sa aflam cauza cu toate ca multi stiau deja de unde provine. Este adevarat ca unora nu le convine sa recunoasca ca au gresit si mai ales ca nu a fost nici prima nici ultima oara si atunci cauta alte motivatii mai putin reale.

FRICA si LACOMIA se intalnesc la toti traderii, inclusiv la cei buni
Diferenta intre un trader obisnuit, un investitor si unul bunul, unul care castiga de regula este modul in care stie sa foloseasca/stapaneasca aceste doua sentimente.

Prima categorie lasa liber modul de manifestarea al acestor sentimente fara a incerca sa le controleze intr-un fel anume sau daca incearca nu reusesc. Trebuie spus ca este foarte greu sa face acest lucru daca nu esti sufcient de constient despre implicatiile lor asupra scopului urmarit de tine.

A doua categorie, a traderilor de succes, nu numai ca stiu sa-si controleze emotiile si sentimentele, dar stiind ca acestea dau si miscare/fluctuatie bursei o vor utiliza in folosul lor.

Cu toate acestea, trebuie sa stim ca acest flagel al dominatiei sentimentelor din piata “nu ataca” numai traderul obisnuit, ci si pe cei mari. A se citi despre cazul lui Livermore, care dupa ce a devenit un bogat investitor si unul recunoscut in istoria bursei, in final a cedat nervos devenind falit, iar la 63 de ani s-a sinucis.

Cateva episoade din viata lui cred ca merita a fi redate pentru a intelege mai bine ce insemna sa-ti controlezi psihologia in piata.
Livermore se naste in 1877, iar la 14 ani se angajeaza un fel de “broker” la o firma de tranzactii de marfuri/actiuni din Boston. La un an castiga deja 1000$ (o suma mare atunci), la 20 de ani, fara serviciu, numai din tranzactii, castiga deja 10.000$. Mergand pe o piata mai mare cum a fost cea de la NYSE New York a pierdut intr-un an cea mai mare parte din avere ramanand cu 2500$. Continuand sa joace in acelasi stil riscant si fara precautie a pierdut toti banii si a fost nevoit sa se imprumute cu 500$ pentru a merge pe alta piata la St. Louis.

A revenit in anul urmator 1901 cu 2500$, a platit imprumutul si la varsta de 23 ani castiga deja 50.000$ pe bursa.
In acele momente el recunoastea urmatoarele :

“I was not quite twenty-three, all alone in New York with easy money in my pockets and the belief in my heart that I was beginning to understand the new machine. I was making allowances for the actual execution of my orders on the floor of the Exchange, and moving more cautiously. But I was still sticking to the tape - that is, I was still ignoring general principles; and as long as I did that I could not spot the exact trouble with my game.”

Ce spune ? Parca spune ca trebuia sa aiba mai multa atentie/precautie si recunoaste ca a incalcat multe principii de tranzactionare stabilite pentru a face investitii profitabile. Deci le stia, dar nu le aplica. De ce oare ? Cred ca aceeasi intrebare ar trebui sa ne-o punem cand incalcam la randul nostru regulile de baza cand suntem in piata. Raspunsul ne va oferi si solutia pentru a castiga.

Sa continuam cu sumarul vietii lui Livermore deoarece acum vine partea mai intersanta.
La varsta de 24 ani din banii castigati si-a cumparat un automobil si ducea o viata stilata. Pana la varsta de 30 ani a inceput sa castige de ordinul 250.000$, insa varful l-a atins cu 1 mil. dolari in oct. 1907, din care si-a cumparat un iaht.

Putin dupa aceasta expunandu-se prea mult pe o piata a marfurilor ceva mai instabila si incalcand din nou principiile de investitii a inceput sa piarda din avere fiind obligat in final sa accepte iar un imprumut. La varsta de 38 ani, in anul 1914 s-a declarat prima data falit avand datorii de 1 mil. dolari.

Totusi profitand si de o conjunctura favorabila in urmatorii 2 ani Livermore reuseste sa adune o avere de 3 mil. dolari. Apoi a inceput sa castige tot mai mult, la inceput 10 mil. dolari si varful l-a atins la varsta de 52 ani, in perioada 1929-1933 cand a mers SHORT si a castigat 100 mil. dolari, o suma fabuloasa la vremea de atunci.

Ne gandim ca in acelasi timp traia si marele analist W. Gann, care a castigat tot in perioada Marii Depresiuni suma de 52 mil. dolari - la fel o mare avere.

La scurt timp, in anul 1934, a capatat o boala (amnezie nervoasa), asa ca a fost obligat ulterior sa-si declare falimentul deoarece lucrurile au mers tot mai prost.
Cu un an inainte de a muri a scris o carte intitulata “How to trade in stocks”, pe care v-o recomand s-o cititi.

Aceasta a fost viata unui mare trader recunoscut in istoria bursei si dupa cate se observa avem ce invata atat din psihologia acestora, dar si din trairile lor. Riscul este pretutindeni in piata. In momentul in care incepi sa-l ignori si te crezi mai tare decat bursa atunci vine si dezastrul …. pierzi TOTUL. Formarea unei mentalitati de castigator nu este deloc usoara deoarece in primul rand acesta se obisnuieste cu pierderile. El este convins ca pierderea este un “comision” pe care-l platesti bursei pentru castigurile obtinute.

Asa ca daca vrem sa invatam cat mai mult despre psihologia unui investitor este bine sa citim din vietile lor (Gann a scris multe carti, multe biografice, Elder la fel, Nassim nu mai vorbim etc.).

Inainte de trece mai departe va voi pune urmatoarea intrebare … “Ce este pretul ?

Va las pana maine sa ganditi, sa cautati raspunsuri si apoi discutam. Problema este urmatoarea. Vrem sa analizam pretul pietei, NU. Este un element important in analiza noastra. Pai, daca nu stim exact ce analizam atunci degeaba mai facem analiza pretului din piata.

Am revenit dupa o “scurta pauza tehnologica” si lasand la o partea raspunsul colegului nostru de la comentarii va voi spune caeea ce se intelege sau ar trebui sa se inteleaga prin pret cand este vorba de o investitie.

“PRETUL ESTE CEL PE CARE CEL MAI NEBUN ESTE GATA SA-L PLATEASCA”

Aceasta definitie gasita in cartea lui Elder “Trading for a living” pare si logica in adevaratul sens al cuvintului. O marfa/valoare imobiliara/titlu de valoare nu se vinde pana nu se gaseste unul (hai sa-i spunem mai ciudat, mai entuziast) caruia oferta i se pare “buna” si cumpara. Restul cumparatorilor potentiali fie asteapta o oportunitate mai buna, fie cad in aceeasi plasa. Totul depinde de entuziasmul de moment al pietei.

Odata obtinut acel bun, daca nu gasesti un altul mai “entuziast” decat tine care sa-l cumpere atunci produsul nu are valoare.
Am facut aceasta paranteza pentru a vedea si o alta fata a lucrurilor, care se petrec pe bursa. De cate ori nu ati spus in gandul vostru ” pare un pret bun si o actiune buna … acum este momentul “. Odata pasul facut ati constatat ca daca mai asteptati putin ati fi cumparat mai jos, mai convenabil.

Ce va determinat sa faceti pasul, sa luati aceasta decizie ? Daca vreti sa fiti onesti cu voi insiva ati recunoaste ca la origini a fost un gand prea entuzisat, putin nebunesc in felul lui si mai putin bazat pe principiile bursiere. Si iarasi dam peste emotii.

PSHIHOLOGIE VS RISC PIATA
Problema deosebita este ca la foarte multi incepatori apare la inceput “fenomenul de negare al riscului din piata”. Intr-o oarecare masura au si dreptate. Mica lor experienta nu-i ajuta sa inteleaga pe viu asa ceva. De abia dupa o perioada buna de tranzactii incepi sa simti pe propria piele ca “ce am visat eu frumos inainte” nu este si in realitate si uneori bursa “da cu noi de pamant efectiv”, adica inregistram pierderi. De ce ? Fiindca am neglijat existenta permanenta a RISCULUI, nu am stiut sau mai rau - nu am vrut sa ne protejam cu toate ca stiam ca trebuie sa facem acest lucru.

Nu stiu cati au trecut prin asa ceva, insa important atunci era sa-ti pui initial intrebarea … “Daca piata merge invers ce fac ? ”
Probabil ca unii si-au pus-o si au zis in sinea lor : “NU, nu se va intampla asta, simt eu ca va fi bine” sau “Daca se va intampla astept sa-si revina, TREBUIE” ori ” Sper sa nu se intample ” ….

Greseala mare in acele clipe este sa lasi pierderile sa creasca tot sperand ca trendul se va intoarce odata si odata sau din speculator sa devii investitor pe termen lung spunandu-ti “daca scade mult astept si 1 an ca sa-si revina, o las acolo in portofoliu sa zaca”. Exista unii investitori care fac greseli dupa greseli si dupa ce nu au marcat pierderi mici vazand ca pretul tot scade incep sa faca “corectie mediei” pe trend SCAZATOR tot cumparand la preturi tot mai joase fara sa stie ca de fapt valoarea capitalului EXPUS creste si astfel cresc si riscurile, iar odata cu ele si PERDERILE.

Asa ca un inceptor care se vede cu pierderi va alege una din variante :
1. Va parasi definitiv corabia investitionala.
2. Va continua in aceeasi nota dand vina pe “manipularea” pietei sau alte cauze subiective.
3. Se va opri o perioada, isi va analiza comportamentul pe timpul tranzactiilor si va cauta sa inlature propriile greseli.

Varianta este aleasa de fiecare insa eu, dupa ce am trecut prin mai toate etapele bursiere as alege din nou ultima varianta si o abordare precauta si disciplinata, in piata respectand regulile principale de investitii.

Psihologia unui investitor ar trebui sa fie dupa cum intelege riscul din piata si cum incearca sa-l diminueze.

Multi investitori cumpara actiuni fara o intelegere corecta/potrivita a riscurilor. Riscul este prin natura sa un termen complex si greu de evaluat. Astfel, daca rentabilitatea este unul foarte concret si tangibil (daca o actiune a crescut cu 100% atunci am dublat banii), riscul este mult mai greu de apreciat. In fond el nu este cuantificabil ca si rentabilitatea ci se bazeaza pe probabilitati si deci pe estimari. Estimarile pot fi bune sau mai putin bune, pe langa faptul ca au o doza de subiectivism.

De aceea nu pot intelege multi cititori care ar dori ca la unele analize tehnice facute de mine sa le spun exact cu cat va scade sau creste o actiune in zilele respective. Asa ca in functie de “POTENTIALELE” riscuri existente in piata sau si mai rau - ce pot apare instataneu sau pe parcurs (deja imposibil de cuantificat) exista si estimari (variante) posibile de evolutie pe anumite tendinte mai ales cand sentimentul/emotiile din piata sunt INCERTE.

Aceasta incertitudine atrage dupa sine o evolutie indecisa, dar de multe ori si o lichiditate scazuta, care determina impreuna si o volatilitate a preturilor peste masura, mai putin fireasca si deci o instabilitate temporara sau de mai lunga durata a preturilor. Optimistii simt ei ca ar fi un moment bun sa cumpere, pesimistii inteleg invers miscarea bursiera, precum si tendinta pietei si fac presiune pe vanzare. Uite asa pare o fluctuatie zilnica, dar si in aceeasi zi. Speculatorii cunoscand fenomenul incearca sa profite se situatie si pot amplifica miscarile din bursa.

Care sunt solutiile privind aprecierea riscului din piata pe langa unii indicatori proprii : beta (sistemic) si volatilitate (specific) ?

Dupa unii analisti ar fi trei solutii :
1. Luarea in considerare a indicatorilor existenti (beta si volatilitatea), precum si a acelora care pot apare in plus (riscul schimbarilor politice, riscul modificarii codului fiscal, a schimbarii lichiditatii etc.).

2. Folosirea analizei comparative a doua actiuni sau mai multe intre ele. Este greu ca pe baza analizei unei singure actiuni sa poti estima corect. In aceste conditii se impune o compartie a indicatorilor de risc de la 2 actiuni sau mai multe pentru a vedea care este mai riscanta (un exemplu ni-l poate oferi indicatorul beta care daca este supraunitar, adica mai mare decat media, riscul este mai mare). In acest mod ne putem da seama care actiune este mai performanta.

3. Are stransa legatura cu psihologia si anume … daca investitorul nu este PERMANENT CONSTIENT ca sunt riscuri in piata si nu doar uneori cand i se pare ca asa este atunci in mod sigur va avea pierderi, unele destul de mari. Riscul poate fi oricand mai mare decat cel estimat asa ca investitorul trebuie sa STIE ca strategia lui poate sa dea si gres si ca momentele alese de a investi pot fi alese gresit.

Aceasta este REALITATEA. Daca nu acceptam ca din cand in cand atunci cand situatia o impune sa platim acel tribut bursei ca ceva OBISNUIT/NORMAL (ma refer la o mica pierdere acceptata ca atare, constient) atunci nu vom putea sa ne controlam emotiile, deci si pierderile. Intodeauna vom avea pierderi mai mari decat castiguri.

Accepatarea pierderilor este, din punct de vedere psihologic, unul din cele mai dificile concepte legate de investitii. Cu toate acestea, pierderea face parte din procesul investitional si nu poate fi evitata. Cu cat un investitor invata sa o accepte mai repede si fara stresuri inutile, cu atat mai bine.

Stiu, si eu ma trecut nu odata prin asa ceva. Nu vroiam sa am pierderi, mi se parea ceva de neconceput deoarece eu venisem pe bursa sa CASTIG, ora pierderile, fie si mici nu faceau casa buna cu asa ceva. Adica cum sa PIERD bani, banii mei (profiturile potentiale le consideram deja banii MEI, chiar daca nu-i marcasem ca atare).

Prima pierdere a fost ceva mai mare decat 10% din capitalul investit si am realizat-o pe un fond de panica generala, ceva care nu se mai intalnise pana atunci. Bursa scadea, tot scadea zeci de procente, luni intregi si “rezistenta psihica a unui incepator” a cedat. Am cautat atunci alti vinovati in afara persoanei mele si desigur am gasit destui. De ce ? Fiindca investitorii romani au fost obisnuiti doar cu cresteri inainte de anul 2007 si nu erau pregatiti pentru astfel de miscari/CADERI ale bursei autohtone, adica au avut o “imagine si traire deformata despre bursa adevarata”, comportamentul lor poate fi considerat obiectiv pana la o limita.

Limita o da aplicarea disciplinata a regulilor de baza ale unei investitii si ea face referire si la acceptarea pierderilor mici. Ei bine de atunci, dupa ce am inceput sa studiez SERIOS despre bursa REALA am respectat ca limitare a riscului un SL de cel mult 10%.

DISCIPLINA NEOBTUZA SI LIMITAREA CONSTIENTA A RISCULUI - solutii pentru controlul psihologiei

Disciplina nu inseamna o abordare obtuza/stricta. In acelasi timp este gresit sa ne incredem prea mult in strategia proprie. Ea trebuie adaptata permanent. Ce trebuie sa intelegem mai exact prin disciplina ? Ei bine, o evitare a schimbarilor majore de strategie efectuate “din mers” (sau, de multe ori, din lene : exista multe situatii in care se renunta la o analiza completa pentru a cumpara o actiune care “pare” interesanta sau ne-a fost recomandata de cineva).

Tot disciplina ia forme mai mai riguroase prin ordine stop-loss de protejare a castigurilor si de evitare a pierderilor. Eu sunt un investitor pe termen scurt si imi stabilesc un prag maxim al pierderii acceptate pe care nu il va depasi. Pentru mine acest prag este de maxim 10%. Cu alte cuvinte, daca am cumparat o actiune si aceasta scade cu mai mult de 10% (de multe ori nu ajung nici macar pana la 10%), atunci o vand imediat, fara sa sper ca poate isi revine, poate emitentul anunta rezultate bune, poate anul acesta avem un guvern mai bun etc.

De ce trebuie sa renunt cand scade cu 10% ? Este simplu de explicat. Cand cumperi o actiune pentru o speculatie pe termen scurt, iar acesta scade cu 10%, inseamna ca gandirea a fost gresita si asteptarile nu s-au indeplinit, iar speculatia nu a reusit. Prin urmare, concluzia fireasca este un EXIT total si dupa o pauza incercarea unei noi speculatii mai tarziu.

Multi gresesc prin interpretarea acestui prag. Pragul la care se aplica nivelul de 10% trebuie sa fie unul dinamic. Presupunem ca am cumparat o actiune la 1.5 lei, iar aceasta a crescut cu cca. 30% pana la 2.0 lei, dupa care a inceput sa scada, dar eu nu o vand decat cand a atins 1.35 lei (pentru ca a scazut cu 10% fata de pretul de cumparare) am facut o prostie, pierzand toata cresterea acumulata.

Pragul dinamic insemna ca acesta nu se aplica la pretul de cumparare, ci la maximul pretului atins dupa cumparare. In cazul meu, vand cand pretul, dupa ce a crescut la 2.0 lei, scade sub 2.0 – 10% x 2.0 = 1.8 lei; astfel, marchez un profit de 20 %.

Veti spune .. “vai ce frumoase calcule, de unde sti ca speculatia ta nu da gres si ca nu se va implini asa ?”
Pai ce spueam mai sus, am uitat deja cele invatate deja. Investitorul, inclusiv cel de succes ESTE CONSTIENT ca strategia lui poate da gres si ca estimarea la fel.

Atunci apare SL si gata, am iesit si nu mai am emotii. Deja nu acceptam ca putem PIERDE putin si nu vom folosi SL ? Este gresita aceasta atitudine. Un castigator sau atitudinea unui castigator se formeaza in timp si odata formata el are incredere in ceea ce face.

Probabilistic se stie ca pentru mai multe incercari/speculatii putem considera cateva nereusite si mai multe reusite daca strategia este buna, altfel nu intram pe piata. In acest caz castigul este mai mare. Nu conteaza ca vom pierde stim doar ca speculand mai departe cu o disciplina neobtuza, adica cu o strategie adaptata la mersul bursei in final vom castiga. Experienta ne-a invatat acest lucru

PSIHOLOGIA COLECTIVA SI ANALIZA TEHNICA
Foarte multi s-au intrebat ” Exista un gen de analiza care prezinta cat de cat si elemente de psihologie a investitorilor ?”
In acest caz putem vorbi de sentiment/emotii cand vorbim de psihologie colectiva.

Raspunsul adeptilor AT este clar. Da, analiza tehnica contine suficiente elemente pentru a putea evidentia la un moment dat care este psihologia colectiva a investitorilor sau care este psihologia pietei. Daca vom sti sa ne localizam corect fata de aceasta atunci ne va fi mult mai usor sa estimam miscarile viitoare si sa prevenim unele riscuri. Riscurile apar cand se schimba si directia bursei sau se accentueaza cele existente, mai ales daca aceasta nu este cu cea aleasa de noi.

Vom lua cazul raportarilor (fiindca tot se apropie la americani). De multe ori investitorii anticipeaza performantele emitentilor, deci si evolutia preturilor, in functie de raportarile anterioare (lunare, trimestriale) si se spune ca preturile reflecta asteptarile acestora.
In momentul in care sunt comunicate rezultatele companiilor este posibil ca acestea sa fie sub sau peste asteptari. In cazul nostru piata asteapta de la companii rezultate mai slabe (analistii spun ca 6 din 10 sectoare vor fi afectate de criza datoriilor, dar si de o economie instabila). Daca rezultatele vor fi peste asteptari, cum ne-au obisnuit pana acum (adica scaderile vor fi putine si modice - vorbim doar teoretic) atunci piata isi va reveni si putem spune ca vom avea o noua directie pe TS, pana cand alte date majore vor fi de sens opus acestei noi perceptii.

Aceasta se va schimba prin aparitia unui sentiment OPTIMIST ce va sprijini cresterile inclusiv prin cresterea numarului de cumparatori si a volumului de tranzactionare (in prezent acesta este redus). Iata cum piata poate reprezenta in primul rand prin cresterea numarului de cumparatori ca psihologia ei s-a schimbat devenind mai increzatoare, optimista chiar, aceasta va duce la cresterea pretului in piata ce va fi destul de vizibil. Fluctuatia pretului de la o zi la alta se va schimba radical, inclusiv in cadrul aceleiasi zile. Deci vom avea o volatilitate mai mica, adica riscuri mai mici - semnale care vor fi apreciate ca bune de “smart guy” ce vor creste si mai mult preturile.

Acesta este un scenariu, iar aceste date pot aparea clar pe grafic, iar interpretarea va fi una aproximativa. Daca va fi un scenariu invers atunci evolutia o putem intui pe baza conjuncturii actuale, iar daca raportarile nu vor fi cu mult sub nivelul asteptarilor atunci ne putem astepta la o perioada de RANGE.

Zonele de suport si rezistenta sunt zone emotionale/psihologice puternice
Mai luam un ultim caz si anume influenta pragurilor de suport si rezistenta in psihologia investitorilor. De peste 100 de ani cei mai buni analisti au spus ca aceste zone (care nu sunt neaparat puncte) acumuleaza mult din emotiile investitorilor, psihologia lor. Vom da la o parte pragurile psihologice care sunt de regula definite de niveluri cu cifra rotunda (vezi pragul de suport psihologic de la indicele S&P 500 de 1000 pct. ce va fi testat in viitor).

Cand o cotatie fluctueaza in jurul unui anumit prag se exercita o influenta emotionala importanta asupra investitorului, care decide intrarea sau iesirea in functie de directia indicata.

Totodata traderii de succes stiu la randul lor acest aspect si tin cont de ele in momentele in care analiza tehnica semnaleaza asa ceva. Miscarile din jurul acestor zone intermediare sau solide de rezistenta/suport sunt foarte vizibile deoarece marea majoritate se orienteaza dupa asa ceva si se asteapta ca piata sa faca o schimbare esentiala, eventual un reversal.

Sa nu spuneti ca stiind/estimand aceste praguri in momentul in care trendul s-a apropiat de ele emotiile voastre au ramas imune. Sunt convins ca acestea s-au intensificat si erati deja pregatiti sa actionati.

Mai tineti minte cand bursele straine au facut recent in luna mai al doilea bottom am spus ca speculatorii vor forta o schimbare de directie si apoi vor sustine cresterea, in fapt un nou trend - un nou rally, insa unul local. Investitorilor, chiar daca indicele a trecut deasupra MA 200 le-am recomandat HOLD deoarece nu aveam o consolidare de pozitie noua. Unde suntem acum cu acest indice ? … parca sub minimul lunii mai si al acestui an, adica la 1027 sub pragul solid de 1040 ce s-a mentinut o buna perioada de timp.

Folosirea momentului emotional al pragurilor de suport si rezistenta se intampla mai mult pe o piata normala cum este cea de pe Wall Street deoarece speculatorii, cei care investesc pe TS, au acumulat suficienta experienta referitor la “estimarea” acestor praguri si avand multi bani vor “ajuta” piata in aceste puncte sa faca o schimbare, mai ales ca trendul a ajuns in aceasta zona destul de emotionala. Ulterior, ceilalti investitori din piata vor prinde curaj si vor intra mai hotarat in piata vazand ca trendul se consolideaza treptat.

Acum sa nu intelegem ca acest nou trend este liniar ascendent si continuu. Bursa fluctueaza continuu, insa in acest caz volatilitatea scade, iar lichiditatea creste vizibil, uneori dublu- semne ca directia se va mentine un timp.

De obicei investitorii mari care speculeaza, cand intra pe un trend, fac profituri il incaseaza si se joaca in continuare cu aceste praguri psihologice, mai ales daca au acumulat sume mari de bani. Statistic, aceste praguri mari se repeta, deci ele trebuie sa fie luate in calcul.

CONCLUZII FINALE :
- cine neglijeaza controlul psihologiei acela are toate sansele sa piarda.

- un trader de succes STIE sa-si controleze emotiile in piata. Este greu de spus ca le poti elimina pe toate. Cel mai bine este sa sti cum sa le folosesti pentru scopul tau.

- disciplina neobtuza si riscul asumat constient ne ajuta sa controlam emotiile.

- analiza tehnica ne ajuta sa intelegm mai bine factorul psihologic al pietei si sa ne optimizam deciziile de investitii.

- introducerea reprezentarii grafice gen “candlestick” a realizat un salt in analiza bursiera deoarece acestea ne prezinta si psihologoa pietei (vezi corelatiile dintre ‘corp” si “umbra”, precum si patternurile acestor tipuri de grafice).

- bursa din Romania este o bursa anormala, imatura, iar numarul investitorilor pe termen mediu si lung este foarte redus mai ales acum pe aceasta conjunctura, de aceea “speculatorii”, mai mari sau mici de la noi nu sunt speculatori profesionisti ci gen “ataca si scufunda” si “dupa noi potopul”, care fac sa indeparteze investitorii de bursa. In acest caz mi se pare firesc ca emotiile si sentimentele sa fie mai explozive si mai mari decat pe alte piete. De aceea cu atat mai mult TREBUIE sa stim ce inseamna controlul psihologiei si cum sa facem acest lucru.

Posted in CURSURI FREE pentru incepatori | 8 Comments »

Cursuri free - crearea sistemului de investitii propriu/2

Posted by traian on 13th June 2010

Sper ca am inteles necesitatea si modul de creare a unui sistem de investitii propriu. Daca nu am realizat acest aspect foarte important atunci, pentru cei in cauza, va fi mai greu sa inteleaga aceasta a doua parte ce contine : testarea sistemului si un exemplu practic.

TESTAREA SISTEMULUI DE INVESTITII

Cel mai rapid mod de a testa propriul sistem este de a gasi un program - soft ce va permite urmarirea graficul zi cu zi, lumanare cu lumanare. Cum la noi nu exista asa ceva la modul gratuit va trebui sa apelam la programele/softurile DEMO prezentate free pe mai multe site-uri ale societatilor autohtone de brokeraj. Lista acestor firme se poate gasi pe site-ul BVB.

Testarea DEMO a sistemului de investitii dureaza cca. 2 luni timp in care investitorul trebuie sa fie onest cu el si sa-si noteze/inregistreze castigurile, pierderile, media castigurilor si media pierderilor. In functie de rezultate acesta va cunoaste daca sistemul este bun sau nu, daca trebuie sa mai schimbe ceva sau sa faca o interpretare/abordare diferita a pietei.

Oricum testarea va continua pana cand rezultatele vor iesi bune.
Trebuie sa fim constienti ca una este programul DEMO si alta este tranzactionarea reala si de aceea chiar daca rezultatele sunt bune acestea vor fi confirmate numai la actiunea directa in piata.

Dupa ce ati deschis un CONT real (acum si nu din prima zi cand nu stim nimic de bursa) atunci puteti incepe sa tranzactionati cu mai multa incredere decat fara nici o pregatire initiala. Testarea sistemului si rezultatele obtinute anterior la DEMO constituie un avantaj ca veti sti cum sa procedati in caz real, nu mai este un MISTER.

Banzandu-va pe disciplina si celelalte 5 elemente ale unui sistem de investitii propriu deja cunoscut si acceptat, expunandu-va la inceput mai moderat in piata, nu aveti cum sa nun vedeti primele rezultate.

Mai ales in acest caz, activitatea pe bani reali si nu virtuali, trebuie sa inregistrati toate miscarile/tranzactiile facute si sa le comparati cu regulile stabilite de propriul sistem. Bine ar fi sa le respectati pe toate. Daca le voi respecta numai 1-2 ori si le voi incalca in alte situatii atunci imi pot plange de mila. Repet, vina ne apartine peste 90% cand nu suntem disciplinati in piata, iar acest aspect este arhicunoscut.

In acest moment puteti spune ca aveti un sistem de investitii si puteti incepe sa fiti mai activi pe piata.

UN EXMPLU DE SISTEM DE INVESTITII
Sa recapitulam sumar care sunt cele 6 etape de construire al unui sistem :
1. Sa gasim time frame.
2. Care sunt indicatorii cu care putem anticipa un trend.
3. Care sunt indicatorii care ne previn asupra miscarilor “false” - confirmarea.
4. Sa definim riscul
5. Descrierea momentelor de intrare si iesire
6. Scrierea regulilor si respectarea acestora.

In functie de acestea iata si un exemplu de sistem de investitii.

1. Am ales ca time frame swing trading (tranzactii mai mari de 1 zi) si vom folosi graficul zilnic.
2. Vom folosi combinatia dintre mediile mobile exponentiale EMA 13 si EMA 21 zile.
3. Indicatorul MACD.
4. Stop loss (in cazul BVB unul mental) la 5% din capitalul investit pentru fiecare tranzactie
5. Oscilatorii STS si RSI, care nu fac parte din aceeasi familie.

Reguli de intrare.
Daca sunt indeplinite concomitent toate cele trei de mai jos:

- pe o perioada mai mare de timp, cateva zile : EMA 13 > EMA 21;
- ambele linii la STS (linia de baza si linia de semnal) au iesit bine din zona de supravanzare si sunt pe directia UP. A nu se intra daca au intrat in teritoriul de supracumparare ;
- RSI este peste linia de 50 neutra.

Regulie de iesire
Cand una din cele de mai jos este indeplinita:
- EMA 21 > EMA 13 sau
- RSI coboara sub linia neutra de 50.

Acum avem un sistem bun de testat. Cine se incumeta ?
Este buna orice observatie sau orice alt exemplu si mai ales comentarii pe aceasta tema.
Voi astepta cateva zile pentru a cunoaste aceste observatii. Ulterior il vom testa impreuna direct pe grafic.

Posted in CURSURI FREE pentru incepatori | 5 Comments »

Cursuri free - crearea sistemului de investitii propriu/1

Posted by traian on 11th June 2010


Am impartit aceasta tema vasta in doua parti.
Astazi (n.r. sambata cel tarziu) voi prezenta prima parte :
I - Necesitatea si crearea sistemului de investitii.

In partea a doua va fi :
II - Testarea si exemplu practic.

Sunt convins ca ati auzit nu numai odata urmatoarea afirmatie “Daca nu ai propriul tau sistem de investitii (a nu se confunda cu sistemul de tranzactionare) atunci nu ai cum sa castigi pe bursa “

Ei bine aceasta afirmatie o veti regasi la toti marii analisti cuoscuti si recunoscuti in istoria bursiera pornind de la Gann si continuand cu A. Elder, Elliott, Kiyosaki, etc.

Vom face doar o trimitere la cartea lui Robert T. Kiyosaki “WHO TOOK MY MONEY? - Why Slow Investors Lose and Fast Money Wins!” a carei traducere s-a facut si in limba romana si inseamna “Cine mi-a luat banii - De ce pierd cei care ezita si castiga cei care actioneaza rapid “.

Cartea face parte din seria de carti “Tata bogat, tata sarac”, care cuprinde 18 carti vandute in 26 mil. exemplare. Parca aceasta cifra spune ceva.

De pe Wilkipedia aflam ca trei dintre cărţile sale, Tată bogat, tată sărac, Cadranul banilor şi Ghidul investitorului s-au aflat simultan în top 10 al celor mai bune cărţi vândute, clasament întocmit de Wall Street Journal, USA Today şi New York Times. Copil bogat, copil isteţ a fost publicată în 2001, din dorinţa de a-i ajuta pe părinţi să-şi familiarizeze copiii cu noţiuni financiare.

Iata ca in alte tari educatia financiara porneste de la frageda varsta cum este normal, la noi nu se face niciodata, nici cand ajungi sa ai 70-80 de ani. Vor spune unii mai hatri … “Ce rost are sa mai cunosti la aceasta varsta ?” Acestora le voi raspunde ca cunosc oameni care la aceasta varsta au mintea mai lucida si stiu sa se adapteze mai repede dinamicii/miscarilor masive decat o fac altii la 30-40 ani.

Dupa opinia mea INVESTITIA NU ARE VARSTA DACA IUBESTI LUBERTATEA.

Iata cateva remarci la adresa acestei carti ce poate fi achizitionata in lb. romana prin intermediul www.curteaveche.ro

Cine mi-a luat banii?

• sunteţi sătui de acelaşi sfat perimat de „a economisi banii pe termen lung şi de a diversifica?“
• vreţi să aflaţi cum şi de ce investitorii profesionişti măresc viteza de mişcare a banilor lor, în loc să-i parcheze?
• ştiţi că agenţia de investiţie a consilierului dumneavoastră câstigă bani… chiar şi atunci când dumneavoastră îi pierdeţi?
• vreţi să aflaţi motivul pentru care cei mai mulţi dintre consilierii financiari nu vor ca dumneavoastră să citiţi această carte?

Cine doreste sa cunoasca mai multe despre acest investitor, om de afaceri şi autor american de literatură motivaţională poate sa acceseze paginile de la Wikipedia si linkurile afisate acolo.

Sunt multe carti care te ajuta sa intelegi cum ar trebui sa investesti pentru a avea sansa de a castiga. De ce nu am spus “DE A CASTIGA” si am spus “DE A AVEA SANSA DE A CASTIGA” fiindca numai obtinerea unui sistem bun de investitii testat si retestat nu este suficient.

Mai este nevoie de un investitor care se cunoaste pe sine si care foloseste propriile calitati in favoarea sa. Daca va lasa ca emotiile sa-l domine de fiecare data atunci poti sa ai cel mai bun sistem de investitii ca tot nu vei castiga.

Pe de alta parte cartile nu ne ofera pe tava direct sistemul dorit sau solutiile optime. Daca ar fi asa nu s-ar mai scrie carti si cei in cauza ar folosi cunostintele numai in propriul folos.

Voi face o paranteza si voi spune ca la inceputurile existentei mele de investitor nu am avut nici un indrumator sau sa stiu ce carti sa citesc. Unde auzeam de o carte in domeniu (forumuri, site-uri de brokeri, bloguri) incercam sa fac rost indiferent de varianta si o citeam. La fel nu alegeam nici autorii su cartile care erau in topuri. Citeam orice imi cadeea in mana. De ce ? Aveam o pofta nebuna sa stiu cat mai multe de la cat mai multi, nu conta de la cine.

Ulterior, dupa ce mi-am facut un bagaj de cunostinte am inceput sa selectionez exact ceea ce consideram ca-mi trebuie MIE, ca simt ca aveam nevoie atunci.

Alesesem un drum si vroiam sa ajung undeva testand cat mai multe variante, pe cat mai multe piete, chiar daca nu eram activ peste tot. Asa ca orice sistem incepe sa fie construit prin cautari, cercetari, studii, testari si retestari. Am terminat paranteza.

Si atunci cartile scrise de marii investitori, analisti, consilieri financiari recomandate sau mai putin recomandate ce ne pot oferi ?

Iata cateva raspunsuri posibile:
1. in primul rand INFORMATIE, cat mai diversificata si din cat mai multe surse (de la marii investitori, marii analisti, consilieri etc.). Exista un univers informational. Cu cat ne coecatm mai mult la acesta cu atat rezultatele vor fi mai bune. Asimilam putin, gandim mai putin, nu rationam suficient de bine si atunci ne dam seama ca ne indepartam de drumul corect.

2. putem evita niste etape care nu sunt necesare si ne omoara timpul degeaba observand modul cum s-a realizat experienta fiecaruia si cum a ajuns un investitor de succes. Ne putem da seama ca este POSIBIL pentru oricine in anumite conditii. Ne putem sistematiza mai bine pasii pe care trebuie sa-i urmam.

3. Comparativ cu cei cu care incepem sa-i cunoastem ajungem sa ne cunoastem pe noi insine, sa vedem ce ne lipseste sau ce calitati avem si cum putem sa le folosim bazandu-ne pe experienta celorlalti si apoi pe a noastra ce se formeaza treptat.

Va trebui tot timpul sa ne punem intrebari la modul “Eu cum as fi procedat in locul autorului ? De ce ? Hai sa vedem si practic ce inseamna asta pusa pe hartie ca un algoritm ce trebuie respectat exact si practic. Ce am gresit ? De ce nu se potriveste cu logica mea ? Este mai bine sa aleg altceva ? Obligatoriu este sa avem RASPUNSURI la toate.

Este o cautare permanenta pana cand incep sa apara rezultatele adevarate si acestea se inmultesc. Este un PRIM pas important. Confirmarea drumului ales ca este unul corect si decizia alegerii imi apartine nefiind dependend de logica, experimentul si studiul altuia. Adica daca vor fi situatii noi nestudiate pana atunci stiu ce trebuie sa fac si decizia este una cat de cat corecta.

Acest lucru imi da va incredere si ma va determina sa aprofundez, sa ma perfectionez putandu-ma compara in mod teoretic si practiv cu un trader profesionist.

SA nu credem ca totul va merge ca la scoala. Am invatat tem cutare bine am luat nota 10 si cu asta basta. Aici trebuie sa dovedesti practic si fara ajutor, fara carte in fata cum trebuie sa abordezi practic problema studianta. Acesta este adevaratul examen.

Daca un student in cei 4-5 ani de studii poate avea intre 35 -50 examene, colocvii etc. TEORETICE si mai putin practice, ei bine un investitor, in faza finala, a trebuit sa treaca cu bine peste 1000 de examene numai daca ne gandim la testarea a 100 grafice diferite pentru un singur indicator/oscilator tehnic, configuratie grafica si multe alte tehnici si metode tehnice de unde isi va extrage elementele proprii pentru sistemul de investitii.

Va veti intreba “De ce asa de multe, nu cumva exagerezi ?” Din experienta mea, dar si a altora cunoscuti de ai mei pentru a ajunge sa “CITESTI DINTR-O PRIVIRE” un grafic pentru a identifica destul de rapid o directie, un trend, un reversal, taria sau slabiciunea unui trend sau formarea unui pattern ce ne poate ajuta sa luam o decizie ai nevoie de mult antrenament si studiu pe hartie … minute, ore, zile, saptamani, ani.

Unii vor sari in sus si vor spune … “Cum, trebuie sa studiez atata timp pentru a spune ca ma pot gandi dupa aceea la castiguri ?”

Raspunsul meu va fi de felul urmator “Cat crezi ca-i trebuie unui om de afaceri sa devina profitabil dupa ce a facut cateva investitii, la inceput fara a cunoaste prea bine domeniul, piata etc. ? ” Nu cumva cativa ani. Daca suntem constienti de acest lucru atunci de ce nu credem ca si investitia pe piata de capital este o investitie SERIOASA si nu un jos de ruleta.

Cei 90% care PIERD (si asta o spune statistica) cred ca bursa este un joc de noroc sau cam pe acolo. Adica cu putina intuitie si ceva NOROC poti castiga. Dar cand pierzi TOTUL si inca ceva pe deasupra este cumva lipsa de intuitie si nenorocul. Eu zic ca este DESCONSIDERAREA ta ca persoana, in primul rand a modului in care doresti sa-ti atingi scopul.

In Romania, daca mergi pe linia de tramvai chiar daca sunt 2 benzi de rulaj libere nu primesti amenda fiindca nu are cine sa ti-o dea (ma refer la politistul rutier ce se intoarce cu spatele). In strainatate numai daca ai mers pe linia rezervata autobuzelor chiar daca ai o singura banda libera pe acelasi sens politistul te-a oprit si ti-a dat o amenda nu n-o poti duce. Asta doare.

In Romania se pare ca asa ceva, incalcatul legilor a devenit un sport agreat de tot mai multi. De ce ? Fiindca asa este romanul si nu are edicatia necesara (fara suparare).

Deci noi nu avem educatia necesara sa tratam investitia pe bursa ca pe o afacere a carei regula principala este ca in orice alta parte : CEREREA si OFERTA.

Daca am avut norocul sa castigam la inceput fiind oricum trendul crestea (vezi 2004-2007, 2009-2010) si o stia toata lumea am avut impresia ca stim bursa, ca ne-a pus mana D-zeu pe cap si ca noi nu este NIMENI. Ba, incercam sa dam lectii pe forum, blog la cei care au mai mult experienta dar care nu se lauda cu asa ceva.

Cand ai pierdut 60-90% din toti banii, nu numai din profit incepi sa dai vina pe orice altceva mai putin pe NEPRICEPEREA si lipsa ta de PREGATIRE. Toate acestea nu s-ar intampla dacane-am pegati mai bine inainte de a intra pe piata si am fi mai prevazatori in general.

ATENTIE la ofertele de sisteme de investitii (softuri) chipurile castigatore si scumpe
Site-uile straine abunda de aceste oferte care mai de care mai atractive. Inainte de incerca sa testati aceste sisteme costisitoarear trebui sa va ganditi la urmatoarele aspecte principale:
1. de cat sa dati 3-5ooo dolari pe asa ceva mai bine incercati sa va faceti propriul sistem si banii sa-i folositi la propriile investitii ce va pot aduce si profit.

2. cine a facut sistemul l-a facut dupa logica si propria lui personalitate si stie ca este greu ca alta persoana sa respecte disciplinat toate regulile impuse. Temperamentul fiecarui investitor difera de la caz la caz. De aceea sistemul trebuie sa fie propriu, realizat de cel implicat direct.

3. Nu este greu sa-ti faci un sistem propriu de investitii, mai greu este sa respecti regulile pe care singur ti le stabilesti realizand acest sistem.

Cum se realizeaza un sistem propriu de investitii ?
Sunt multe carti care vorbesc despre sisteme de investitii, dar sunt putine care vorbesc despre cum se realizeaza aceste sisteme.

Noi vom incerca sa creionam cateva elemente care ne vor ajuta sa obtinem asa ceva mai usor.

INITIEREA
Trebuie sa-ti raspunzi la o intrebare : “Care este scopul acestui sistem de inverstitii ?”
Fireste aici pot fi o multitudine de raspunsuri. Chiar si obtinerea unui milion de euro castig poate fi putin pentru unii. Dar oare stim cu adevarat ce ne dorim de la acest sistem ? Chiar daca tinta de mai sus este un scop aceasta nu poate fi echivalenta cu cea a unui investitor de succes.

Asa ca crearea sistemului nostru de investitii trebuie sa aiba doua scopuri precise:
1. de a putea anticipa cu ceva timp inaintea miscarilor viitoare

2. de a evita starile de tip “wipesaw”, adica starile capcana (sa cumperi daca bursa creste si apoi sa vezi cum scade sau sa vinzi daca scade si apoi bursa face miscarea inversa adica creste). Aceste stari sunt cele mai putin anticipate normal, sunt cele care sfideaza mersul firesc, mersul normal al bursei. In acest caz semnalele sunt pentru o directie anume si imediat dupa aceasta directia sa schimba fara a ne anunta din timp.

Unii analisti garanteaza succesul daca sistemul tau reuseste sa le atingi pe amandoua scopurile. De regula, asa cum se observa ele sunt contradictorii in cea mai mare masura.

De aceea se accepta ca un sistem bun de investitii este cel care accepta un compromis intre cele doua scopuri si anume : mai intai acordam o mai mare importanta anticiparii si apoi, in masura posibilitatilor sa va ganditi si la “miscarile capcana” ce pot apare oricand.
Daca ne gandim doar la al doilea scop - wipesaw - atunci vom pierde esentialul fluctuatiilor bursiere si ne vom bloca in “capcane” mai mult imaginare.

Bine ar fi sa le putem stapani pe amandoua la fel de bine : sa avem o cale de a anticipa miscarile si mai multe modalitati de a sesiza miscarile “false” de cele reale.

CELE SASE ETAPE

PRIMA ETAPA
Stabilirea timpilor de tranzactionare.
Parca am mai vorbit de asa ceva intr-o lectie mai veche cand am prezentat care sunt perioadele de timp de pe graficele tehnice. Stim ca informatiile/stirile despre piata de capital sunt reflectate pe grafic.

Daca stim ce fel de investitor suntem : de 1 zi (day trader) sau de mai multe zile (swing trader) si cat de mult vrem sa pastram actiunile atunci vom sti cat de mult vrem sa stam in fata unui grafic sau al portofoliului propriu. Astfel vom afla si ce fel de perioada de timp de tranzactionare ne intereseaza. Deci TIMPUL sau orizontul de timp este un element esential de stiut si de aici time frame-ul sistemului. Putem folosi mai multe perioade de tranzactionare cand vrem sa stabilim mai bine un semnal de trend.

A DOUA ETAPA
Afla indicatorii tehnici/oscilatorii care te ajuta pe TINE cel mai bine pentru a afla un nou TREND
Sunt multi indicatori si oscilatori tehnici care te pot ajuta sa stabilesti un semnal pentru un nou trend sau un trend, in general. In decursul acestei rubrici am abordat mai multe exemple din aceasta categorie insa pentru un drum mai simplu, insa nu neaparat si cel mai potrivit pentru oricine, este bine sa incepeti cu mediile mobile, simple sau exponentiale, cuplate cate doua sau trei, pe termen scurt sau mediu si lung etc.

Pe parcurs veti putea incerca si alti indicatori cum ar fi DMI sau AROON etc. Important este sa alegeti pe aceia care ii intelegeti cel mai bine, se potriveste tipului de investitor si va aduc cele mai bune rezultate.

A TREIA ETAPA
Aflati care este indicatorul/oscilatorul care confirma noul trend sau noua miscare din piata.
Fiindca am vorbit ca primul scop al unui sistem de investitii este sa anticipam miscarea din piata de capital, adioca sa anticipam miscarea trendului, ei bine pentru o acuratete mai mare avem nevoie de CONFIRMAREA TRENDULUI.

Aceasta confirmare, dupa cum veti vedea, se leaga mai mult de al doilea scop al sistemului de investitii si aceea de a avea abilitatea de a preveni asupra miscarilor “false”. Orice semnal nou identificat trebuie sa fie confirmat inainte de se lua o decizie.

In acest caz cel mai des indicator folosit este MACD si histograma acestuia. De aceea eu il folosesc foarte des si de putine ori m-a inselat semnalele acestuia. Pe langa acesta eu as recomanda si altii doi indicatori si anume RSI si STS.

O combinatie reusita a celor doua categorii de indicatori - pentru semnalarea unui nou trend si pentru confirmarea acestuia - dar mai ales o interpretare cat mai corecta a acestora pe care ne-o ofera numai experienta practica (adica sa fim cat mai activi in piata) ne da o mai mare incredere in deciziile luate.

Sunt o multitudine de indicatori si oscilatori tehnici. De aceea este bine ca sa alegeti ca acestia sa fie cat mai simpli si usor de inteles. Sunt indicatori complexi, multipli, indicatori creati de roboti etc. Este bine sa-i lasati la inceput cat mai in urma. Bursa este ca si viata : de la simplu la complex. Ai inteles elementele simple atunci poti sa treci si la cele complexe daca te ajuta mai mult, insa mare ATENTIE sa nu cadeti in capcana complexitatii ca nu mai iesiti din ea.

A PATRA ETAPA
Definesteti RISCUL.
Nu zic ca este cea mai importanta problema, toate sunt importante, insa este indicat sa stim foarte bine aceasta parte. De regula se neglijeaza sau se trateaza superficial si de aceea, de multe ori un sistem de investitii esueaza la testarea DEMO si apoi la cea REALA.

In acest caz este important sa stii CAT ACCEPTI/VREI sa PIERZI. Nu suntem Goldman Sachs ca sa castigam zilnic din tranzactiile efectuate si pana la urma chiar si cea mai buna firma de brokeraj va pierde. De ce ? Fiindca anticiparile nu pot fi intotdeauna corecte. Un procent de 60-70% este deja foarte bun, iar traderii si brpkerii stiu acest lucru.

De aceea isi stabilesc o politica a RISCULUI pentru a evita pierderile mai mari. Domeniul care se ocupa foarte mult cu asa ceva este money management si risk management (controlul banilor si riscului) despre care sunt mai multe lectii pe acest blog.

Pentru sistemul nostru de investitii este bine sa avem fixat deja inainte de a investii cat acceptam sa pierdem. Trebuie sa ne gandim bine ca un risc mai mare inseamna si pierderi mai mari, asa ca nu trebuie sa riscam mult. Fiecare investitor are limita lui de risc, de suportabilitate pana cand spune si chiar face EXIT-ul stabilit teoretic la o directie gresit aleasa. Nu suntem MAFALDA sa le stim pe toate sau sa speram la o minune. Daca vrem sa castigam trebuie sa acceptam sa si pierdem.

A CINCEA ETAPA
Sa poata defini punctele de intrare si de iesire din piata de capital

Odata stabilite elementele de mai sus trebuie sa ne gandim deja la aflarea momentelor intrarii si iesirii in functie de semnalele oferite de sistemul de investitii. Aici conteaza doua lucruri : cum interpretam semnalele si cand facem pasul in functie de semnalele oferite de grafic.

In acest caz pot fi trei variante : facem pasul la aparitia semnalului inainte ca acesta sa se stinga complet (este ca si cum am avea o lumanare aprinsa in momentul aparitiei semnalului si aceasta sta aprinsa pana semnalul s-a confirmat de cel putin 1-2 ori). Altii o fac cand lumanarea aprinsa a ajuns la jumatate, adica nu asteapta o confirmare mai clara.

O mare parte, in care intra de obicei si castigatorii, fac pasul efectiv cand lumanarea s-a stins si avem o confirmare solida asupra noii miscari/noului trend.
Experienta ne-a invatat ca pentru a evita semnalele “false” ale pietei, care pot fi de multe ori si greselile noastre de interpretare si ce apar imediat dupa “semnalul” de intrare, este bine sa asteptam mai mult confirmarea.

Multi se gandesc … Pai, am semnal, de ce nu as intra acum si sa CASTIG “mai mult”. Acest mai mult este doar in mintea noastra si este alimentat sa nu pierdem castigul cel mare. De multe ori, asa cumm se intampla piata ia o directie opusa celei alese de mine si daca nu voi folosi RSICUL asumat este posibil sa pierd mult.

As da doar doua exemple : una din anul 2008 cand BETFI a ajuns la 35.000 si multi au cumparat pierzand apoi foarte mult si a doua, recenta, cand la 25.000 si mai ales la 20.000 foarte putini credeau ca BETFI va cobora si mai mult.

In fapt ce dorim .. sa castigam, NU. Daca ne orbeste sa castigam cat mai mult riscand mult atunci avem toate sansele sa pierdem. Ce daca am ratat minimul (si aici este o mare tentatie pentru multi) bursa tot acolo este si daca trendul este solid atunci vom avea un profit, nu neaparat maxim ci unul ONEST, care ne pazeste de “jocul dublu” cu care bursa stie sa ne atraga. Oportunitati sunt si vor fi pe bursa. Le putem prinde daca avem rabdare si un sistem bun.

Pentru momentul iesirii exista mai multe criterii. Fiecare isi stabileste acest set sau alege ce-i convine : nivelele de suport/rezistenta, o tinta fixa sau trailing de profit, atingerea unui nivel anume al unui indicator/oscilator tehnic folosit pentru exit (RSI, STS etc.), alte tehnici care tin de teoria patternurilor si marimea ajustarii acestora, etc.).

Problema este ca trebuie sa stim aceasta tinta inainte de a intra in piata, iar daca va fi atinsa trebuie sa fim disciplinati si s-o repectam. Degeaba plangem apoi dupa profitul pierdut ca am tot schimbat tinta de profit si nu ne-am protejat-o.

A SASEA ETAPA
Scrieti regulile care rezulta din cele de mai sus si respecta-le.
Este partea cea mai dificila a unui sistem de investitii pentru a fi bun. El este bun teoretic pana se aplica. Daca aplicat nu este respectat, mai ales ca acesta a corespuns atat la testarea DEMO si apoi de cateva ori in mod REAL, atunci vinovat este posesorul.

Disciplina si onestitatea (adica sa fim constienti de capacitatile noastre limitate) sunt doua calitati absolut necesare pentru a fac un sistem de investitii de succes. Degeaba ne-am chinuit sa realizam un sistem propriu de investitii daca propriile reguli stabilite cu acest prilej nu le respectam.

Asa ca inainte de a ne apuca sa croim un sistem propriu de investitii este bine sa stim ce contine si daca suntem in stare sa-l respectam. Repet ceea ce spueam mai sus

NU ESTE GREU SA FACI UN SISTEM DE INVESTITII, GREU ESTE SA-L RESPECTI.

CONTINUARE in partea a II - a

Posted in CURSURI FREE pentru incepatori | No Comments »